Premierul Ciucă promite că va interveni în problema raţionalizării apei. Se aplică deja în sute de localităţi

Premierul Ciucă promite că va interveni în problema raţionalizării apei. Se aplică deja în sute de localităţi

Numărul localităţilor din România unde apa a început să fie dată cu porţia este în creştere. Autorităţile spun că seceta poate crea probleme majore, mai ales în estul şi vestul României.

Prezent la Craiova, premierul României, Nicolae Ciucă, a recunoscut că problema secetei este pe agenda de lucru a Guvernului României.  „Am discutat deja acest aspect cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Acolo unde va fi nevoie se va interveni punctual", a declarat Nicolae Ciucă.
 
Sunt deja sute de localităţi în România unde apa potabilă a fost deja raţionalizată, iar oamenii nu îşi mai pot iriga culturile. În unele comune, autorităţile  au anunţat amenzi pentru cei care sunt prinşi că folosesc apa de băut să-şi ude serele şi grădinile.
 
Ultima raţionalizare a consumului de apă  a fost impusă în judeţul Ilfov. Furnizorul local de apă a anunţat cetăţenii că apa va fi sistată pe timpul nopţii, pentru refacerea stocului.
 
Mogoşoaia, Baloteşti, Periş şi Cernica sunt primele localităţi în care se va aplica această măsură. Compania spune că va recurge la acest gest din cauza temperaturilor ridicate care s-au resimţit în această perioadă iar pe fondul caniculei oamenii au folosit mai multă apă, nu numai pentru consum propriu ci şi pentru cultura plantelor care este grav afectată de secetă.   
 
Vă recomandăm să citiţi şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările