Cum a reuşit Filarmonica Craiova să vândă doar 400 de bilete la un concert cu Placido Domingo Jr. Directorul, relaxat: „Am oferit 1.200 de invitaţii“

Cum a reuşit Filarmonica Craiova să vândă doar 400 de bilete la un concert cu Placido Domingo Jr. Directorul, relaxat: „Am oferit 1.200 de invitaţii“

Directorul Filarmonicii Craiova, Gabriel Zamfir, a fost implicat în scandaluri răsunătoare

Gabriel Zamfir, managerul Filarmonicii Oltenia, declara înainte de organizarea unui concert la Craiova că s-au vândut peste 800 de bilete, iar locuri ar mai fi doar în spatele sălii de spectacol. La o lună după eveniment, acelaşi Zamfir a scris într-o adresă oficială ca s-au vândut doar 404 bilete. În opinia managerului, însă, când organizezi un concert, importante sunt like-urile primite pe facebook, nu câte bilete a reuşit instituţia să vândă.

Mari dispute la Craiova legate de Concertul Placido Domingo Jr. & Friends, care a avut loc în aprilie, la Sala Polivalentă. Ziariştii de la Jurnalul Olteniei au solicitat să li se spună cât a costat concertul şi câte bilete au fost distribuite din cele scoase la vânzare.

Conform răspunsului dat de conducerea Filarmonicii Oltenia, concertul a costat aproape 300.000 de lei. Pentru eveniment au fost alocate 2.800 de locuri şi s-au ocupat 2.300, din care doar 404 bilete s-au vândut. Conform aceluiaşi document, 1.200 de bilete au fost distribuite ca invitaţii. Cum şi unde au fost date aproape 700 de bilete, nu se mai menţionează în adresa remisă jurnaliştilor.

Şi nici nu există nicio explicaţie cum de s-au vândut doar 400 de bilete, în condiţiile în care anul trecut, înainte de eveniment, acelaşi manager Gabriel Zamfir spunea în cadrul unei conferinţe de presă că s-au vândut peste 800 de bilete şi mai sunt libere doar nişte locuri în spatele sălii de unde scena nu se vede prea bine.

Managerul Filarmonicii Oltenia a declarat că vânzarea biletelor nu reprezintă o mare problemă atâta timp cât trebuie să aibă "realizări de 3%".

"Cheltuielile de la Sala Polivalentă au fost în sumă de «X», iar veniturile proprii au fost în sumă de 10% din cheltuială. Prin urmare, la următoarea evaluare o să fiu evaluat corect întrucât eu trebuia să încasez 3% şi 97%, conform legii (…) La concertul de la Sala Polivalentă, din vânzarea de bilete, 404 bilete, am încasat 220-240 milioane (n.r. – lei vechi), ceea ce înseamnă cam 10% din cât s-a cheltuit”, a spus managerul Filarmonicii Oltenia în cadrul unei conferinţe de presă.

În plus, Zamfir a dat de înţeles că succesul unui spectacol se regăseşte în like-urile de pe reţelele de socializare şi nu în vânzarea biletelor. "Vă invit să vedeţi live-ul, înregistrarea de pe pagina de socializare a Filarmonicii Oltenia, unde avem peste 244 de distribuiri, peste 250 de comentarii laudative, peste 80.000 de vizualizări şi vă invit totodată să vedeţi reacţia publicului", a spus Zamfir.

Acesta nu a ratat ocazia să-i jignească pe ziariştii din Craiova care au scris despre costurile evenimentului. "Ruşine ziariştilor care aţi scris, aţi dezinfromat, aţi jignit nişte oameni, strict în virtutea faptului de a vă reprezenta nişte interese meschine", a spus managerul Filarmonicii Oltenia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările