Ping-pong cu catargul construit ilegal de Consiliul Judeţean Constanţa

Ping-pong cu catargul construit ilegal de Consiliul Judeţean Constanţa

Catargul ridicat ilegal                                                                 FOTO: Călin Gavrilaş

Deşi oficialii judeţului s-au lăudat cu acest catarg şi drapelul arborat, actele şi avizele necesare lucrării nu au constituit o prioritate. Cel care a pierdut în afacerea „catargul” a fost constructorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sătul până peste cap de discuţiile iscate de ridicarea catargului din faţa Complexului Expoziţional, constructorul care a câştigat licitaţia şi a efectuat lucrarea estimată la 80.000 de euro a decis să o doneze Consiliului Judeţean Constanţa, instituţia care comandase acest catarg şi care nu plătise lucrarea deoarece a fost efectuată fără autorizaţie de construcţie.

Consilierii judeţeni au avut pe ordinea de zi de marţi, 18 februarie, propunerea vicepreşedintelui CJ Constanţa, Claudiu Palaz, privind acceptarea ofertei de donare a catargului.

Aşadar, constructorul SC Nova Project & Konstruct Group SRL a preferat să piardă suma investită pentru ridicarea catargului, după ce numele acestuia a apărut în scandalul privind lipsa autorizaţiei de construcţie a lucrării. Aşa s-a ajuns în situaţia ca CJ Constanţa să devină proprietarul unei construcţii în mod gratuit. Acum mai trebuie doar să intre în legalitate, după aproape un an şi jumătate de la lucrare.

Povestea catargului de la malul mării

Ca să nu lase Anul Centenar să treacă nemarcat cu un monument la Constanţa, preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Ţuţuianu (PSD), şi vicepreşedintele Claudiu Palaz (PMP) au susţinut, în octombrie 2018, ridicarea unui catarg de aproape 40 de metri, pe care să stea arborat un drapel de aproximativ 15 metri. Valoarea proiectului a fost de 366.222 de lei cu TVA.

Consilierii judeţeni din opoziţie au criticat proiectul, însă conducerea CJ le-a explicat că este vorba despre „un monument care poate deveni în timp un punct de reper şi atracţie“. „În soclul acestuia vom îngropa, pe 1 decembrie 2018, cu ocazia Centenarului, un pergament, cu semnăturile primarilor, parlamentarilor şi consilierilor din Constanţa şi Tulcea. Va fi un «Act de promisiune civică» între judeţul Constanţa şi judeţul Tulcea. Crearea brandului Dobrogea“, spunea Horia Ţuţuianu.

Lucrările s-au derulat în lunile octombrie-noiembrie 2018 şi au fost verificate chiar de către vicepreşedintele CJ, iar pentru acest lucru stau mărturie postările sale de pe Facebook, din diferite momente ale ridicării catargului. „Pentru scepticii” care nu credeau că acel catarg se va ridica la timp, Claudiu Palaz a postat, pe 30 noiembrie 2018, momentul finalizării construcţiei.

Conform specialiştilor în construcţii, obţinerea autorizaţiei cade în sarcina beneficiarului lucrării (Consiliul Judeţean, în cazul nostru), dar conducerea CJ a pus în seama executantului această problemă. Mai mult, CJ a sesizat primăria care, prin poliţia locală, l-a amendat tot pe constructor pentru efectuarea acestor lucrări ilegale, nu pe beneficiar. În tot acest timp, vicepreşedintele CJ Claudiu Palaz se poza cu catargul şi se lăuda cu realizarea instituţiei publice.

Administratorul SC Nova Project & Konstruct Group SRL, Alexandru Ioniţă, a explicat pentru „Adevărul” că termenul impus de beneficiar pentru finalizarea lucrării a fost 30 noiembrie 2018, deoarece panglica trebuia tăiată în An Centenar, pe 1 decembrie.

Administratorul societăţii mai arată că CJ nu avea cum să nu ştie că firma sa execută lucrarea acolo. „Lucrarea a fost executată cu simţ de răspundere. Acolo nu este vorba doar despre un băţ, cum zic unii. Vorbim de 5 foraje la 12 metri adâncime, de radieri de grinzi şi altele. Partea de infrastructură care nu se vede. La 80 de centimetri avem pâznă freatică. Până la 4 metri adâncime nu există sol de fundare. Acolo sunt 90-100 de metri cubi de beton care s-au turnat. Am forat cu un utilaj special, care a fost programat, doar transportul lui a costat mai mult decât forajul în sine. Credeţi că eu pot veni să sap o groapă la dumneavoastră în curte fără ca să ştiţi?”, se întreabă constructorul referitor la modul în care a executat lucrarea.

Pe aceeaşi temă:

Cum a construit ilegal Consiliul Judeţean Constanţa, în An Centenar, un catarg de 80.000 de euro. „Nu este vorba despre un băţ, cum zic unii“

Ziua Drapelului Naţional, la malul mării. Tricolorul va fi ridicat pe catarg în faţa Comandamentului Flotei

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: