Pictorul „plagiat“ de Tonitza şi-a adus lucrările la Constanţa. Balcicul, iubirea lui Sorin Adam

Pictorul „plagiat“ de Tonitza şi-a adus lucrările la Constanţa. Balcicul, iubirea lui Sorin Adam

Doina Păuleanu şi Sorin Adam, la Muzeul de Artă Constanţa FOTO S.I.

Sorin Adam (45 ani), pictorul-colecţionar de artă născut la Ploieşti şi îndrăgostit iremediabil de Balcic, şi-a vernisat cea de-a doua expoziţie personală la Constanţa. Despre talentul lui Adam vorbeşte faptul că o lucrare de-a sa a fost atribuită în mod fals lui Nicolae Tonitza.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe simezele Muzeului de Artă Constanţa poate fi admirată timp de o lună culoarea vie a peisajelor marine surprinse de artist în zone solare ca Balcic, Bretania, Grecia, Turcia, Maroc, Egipt.

„Am descoperit Balcicul la începutul anilor `90 şi de atunci am rămas sub vraja sa. În acel timp era o atmosferă arhaică, pe care acum n-o mai regăsesc decât rareori, pe alocuri“, mărturiseşte pictorul Sorin Adam. Oameni pitoreşti, case dobrogene şi aerul parfumat al grădinii Castelului Reginei Maria, acolo unde a rămas sufletul iubitei suverane.

Doina Păuleanu, criticul de artă care conduce muzeul constănţean, a făcut paralela între pasiunea lui Adam şi cea a lui Tonitza pentru fascinantul Balcic. Comparaţia nu este întâmplătoare. În aprilie 2013, o licitaţie organizată de o galerie de artă din Bucureşti a scos la vânzare un tablou al lui Sorin Adam, pe care l-a prezentat ca fiind al lui Nicolae Tonitza. Era vorba despre tabloul reprezentând nudul unei femei tinere, „Cocota“, ce a fost vândut cu 2.400 euro.

Sorin Adam a fost studentul maestrului Vasile Grigore la Academia de Arte Luceafărul din Bucureşti. Profesorul Grigore a fost la rândul său discipol al marelui artist plastic dobrogean Alexandru Ciucurencu, născut la Tulcea. Lucrări semnate Sorin Adam se regăsesc în colecţia particulară a unor oficiali din Constanţa, precum Nicuşor Constantinescu sau Constantin Babuş. Aceasta este a 23-a expoziţie personală a pictorului Adam.

Vă mai recomandăm

Sorin Adam, pictorul Balcicului, expune la Constanţa

Istoricul Lucian Boia lansează un volum despre Balcicul Reginei Maria a României. Fragmente în avanpremieră

FOTO Gestul regal care a scandalizat Europa. Regina Maria şi amintirile iubirilor ei, adăpostite la Balcic

Balcic, o staţiune regală a litoralului Mării Negre

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările