Jurnal de bord al navei-şcoală Mircea, în Corsica, pe urmele lui Napoleon: „Am ridicat pavilionul ascultând «Deşteaptă-te, române» şi «Marseieza»“

Jurnal de bord al navei-şcoală Mircea, în Corsica, pe urmele lui Napoleon: „Am ridicat pavilionul ascultând «Deşteaptă-te, române» şi «Marseieza»“

Echipajul navei-şcoală Mircea FOTO Mihai Egorov

Pe 23 mai, bricul Mircea a plecat în marşul anual de instruire practică, cu escale în 11 porturi din nouă ţări cu deschidere la Marea Mediterană, la Marea Nordului, la Marea Baltică şi la Oceanul Atlantic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Căpitan-comandorul Mihai Egorov a scris un jurnal de bord al navei-şcoală, trimiţându-ne impresii de călătorie. Vă redăm o parte din corespondenţa de la bordul bricului.  
 
„La primele ore ale dimineţii de duminică 4 iunie, în ziua în care creştinii ortodocşi şi catolici deopotrivă sărbătoresc „Sfânta Treime”, NS Mircea a părăsit portul Ajaccio din Insula Corsica, luând drum spre Portul Vigo, următoarea etapă din acest marş de instrucţie. 
 
Escala din Ajaccio, capitala Corsicii, a fost eminamente una tehnică, de refacere a echipajului şi de refacere a plinurilor navei. Din păcate, pentru partea de reprezentare pe care o face de regulă Mircea în porturile de escală, în perioada 3-4 iunie, o delegaţie a MApN a participat la o ceremonie oficială de comemorare a eroilor români din Primul Război Mondial decedaţi în prizonierat şi înhumaţi în Cimitirul eroilor din localitatea Soultzmatt, regiunea Alsacia. Din această cauză, oficialii români acreditaţi în Franţa...n-au ajuns în însorita Corsică. 
 
Corsica aparţine Franţei din 1768, deşi corsicanii nu s-au considerat niciodata francezi ci oameni liberi, dar prin spirit este mai degrabă italiană. Este a treia cea mai mare insula a Mediteranei de vest şi cea mai puţin populată.
 
Pentru tinerii cadeţi de la bord, Ajaccio a fost o reîntâlnire cu istoria, cu limba şi civilizaţia franceză cărora poate le-au dat mai puţină importanţă la orele din liceu. Locul de naştere al lui Napoleon Bonaparte, Ajaccio respiră esenţa spiritului corsican reprezentat de acesta şi oraşul este practic împânzit de mărturiile prezenţei lui Napoleon aici. Nu ne-am lăsat însă nici noi mai prejos şi Napoleon al nostru, locotenentul Nicolae Aurel Napoleon, a fost printre primii marinari români de pe bric, care a ajuns la Casa memorială a lui Napoleon Bonaparte. Şi dincolo de ineditul numelui, am apreciat cunoştinţele lui despre personalitatea ilustrului lui predecesor. 
 
 
Plimbându-se prin Casa memorială a lui Napoleon Bonaparte şi prin Cetatea din Ajaccio, tinerii studenţi şi elevi de la bordul navei au uitat preţ de câteva ore de Mircea, de răul de mare, de torsul zgomotos al motorului navei şi au evadat în lumea sfârşitului de secol XVIII, plimbându-se imaginar prin saloanele societăţii franceze de atunci, printre baluri, intrigi, iubiri pasionale şi războaie, deopotrivă. Amestecul de cultură franceză şi italiană dă un farmec aparte acestei părţi de Corsica, iar capul de maur – care exprimă luptătorilor pentru libertate şi independenţa - se regăseşte pe Pavilionul Corsicii, în sigla companiei de feriboaturi şi reprezintă un laitmotiv pentru ceea ce defineşte zona. 
 
Maica Tereza spunea că: „Trec o singură dată prin viaţă. Tocmai de aceea, orice lucru bun pe care îl pot face trebuie să-l fac acum… pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.” Ne-am raliat şi noi acestei maxime şi n-am ratat din traseul nostru vizitarea Muzeului Fesch şi a Citadelei, două dintre obiectivele importante ale zonei.
 
Pe aleile încărcate de istorie şi năpădite de buruieni acum din Citadela din Ajaccio, am încercat să auzim strigătele de deznădejde ale prizonierilor închişi aici în decursul vremii, am auzit pasul cadenţat de la schimbarea gărzilor şi foşnetul produs de discursul generalului Charles de Gaulle, ţinut la Ajaccio pe 8 octombrie 1943, discurs de mulţumire pentru efortul şi lupta corsicanilor de a deveni primul teritoriu francez eliberat de sub dominaţia nazistă. 
 
Altfel, Ajaccio a fost şi locul unde ne-am convins încă o dată de frumuseţea peisajului mediteranean, de plajele frumoase şi de pasiunea oamenilor pentru bărci şi navigaţie. Şi tot aici am ridicat pavilionul navei ascultând deopotrivă „Deşteaptă-te române” şi „Marseieza”.
 
După trei zile în Ajaccio, micii corsicani de la bordul lui NS Mircea sunt pregătiţi pentru o nouă etapă din acest marş de instrucţie. Ne îndreptăm spre Vigo, unde programul escalei va include printre altele şi vizita Academiei Navale Spaniole. Până atunci însă Mircea să pregăteşte să-şi întindă velele şi să se folosească de forţa vântului în drumul spre Gibraltar.“ 
 
În perioada 23 mai -22 septembrie 2017, Mircea se află în marşul anual de instruire practică, cu escale în 11 porturi din 9 ţări cu deschidere la Marea Mediterana, Marea Nordului, Marea Baltică şi Oceanul Atlantic.
Alături de echipajul de bază al navei, pe vas s-au îmbarcat 34 de studenţi din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, 36 de elevi din anul I ai Şcolii Militare de Maiştri Militari „Amiral Ion Murgescu” şi 8 cadeţi străini de la Academiile Navale din Bulgaria, China, Grecia şi Polonia.
 
 
În premieră, Forţele Navale Române şi Marina Militară a Republicii Federale a Germaniei vor coopera şi în domeniul instruirii ofiţerilor. La bordul navei-şcoală Mircea sunt ambarcaţi şi 110 cadeţi şi 13 instructori germani, în două serii a câte 55 de cadeţi. Prima serie se va prezenta pe data de 2 august în portul Wilhelmshaven din Germania şi va face schimbul cu cea de-a doua serie de cadeţi în portul Palma de Mallorca din Spania, cu debarcare în portul Constanţa. 
 
Pe timpul escalelor, velierul va participa la două evenimente nautice de prestigiu, primul în portul Den Helder din Olanda, cu participarea la Zilele Forţelor Navale Olandeze - „Sail Den Helder 2017”, iar cel de-al doilea, „The Tall Ships Races 2017” - competiţie nautică ce se va desfăşura între porturile Halmstadt (Suedia), Kotka (Finlanda) şi Turku (Finlanda), cu ocazia celebrării a 100 de ani de independenţă a Finlandei.
 
 
Vă mai recomandăm:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările