Evaluarea Naţională 2021. Elevi din Constanţa, absenţi la prima probă

Evaluarea Naţională 2021. Elevi din Constanţa, absenţi la prima probă

Sursa edu.ro

Un procent de 3% din numărul candidaţilor înscrişi la examenul de Evaluare Naţională 2021 nu s-a prezentat la prima probă, de Română, desfăşurată marţi, 22 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În judeţul Constanţa, 4.722 candidaţi s-au prezentat marţi, 22 iunie, la prima probă scrisă de la examenul de Capacitate 2021. Evaluarea Naţională a absolvenţilor de clasa a VIII-a a început cu proba de Limba şi literatura română. 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că nu s-a prezentat la examen un procent de 3% dintre candidaţi - adică 142 elevi. Nu au fost înregistrate situaţii speciale.

Subiectul şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura română au fost publicate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 24 iunie, iar ultima probă (Limba şi literatura maternă) va fi susţinută vineri, 25 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale (GDPR). Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie. 

Pe aceeaşi temă: 

Evaluare Naţională 2021. Baremul pentru proba de Limba şi literatura română. Cum pot fi depuse contestaţiile 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările