Ecologizarea zonei poluate cu petrol din apropierea plajei Vadu, amânată de birocraţie

Ecologizarea zonei poluate cu petrol din apropierea plajei Vadu, amânată de birocraţie

Zona poluata de la Vadu - 2020                                                 FOTO: Costel Ignat

A trecut mai bine de un an de când ziarul „Adevărul” semnala că mai multe hectare de teren din apropierea plajei Vadu sunt contaminate cu reziduuri petroliere. De atunci şi până acum s-a lucrat doar pe hârtie la ecologizare.

Ştiri pe aceeaşi temă

În aprilie 2019, „Adevărul“ semnala că hectare întregi de teren sunt poluate cu petrol în zona plajei Vadu, judeţul Constanţa. La o lună, Garda Naţională de Mediu (GNM) a prezentat primele concluzii cu privire la acest subiect.

Astfel, s-a arătat că peste 7 hectare de teren sunt acoperite parţial cu reziduuri petroliere, dar poluarea ar fi una „istorică”, aparţinând companiei Petromar care, până în 1989, exploata ţiţeiul din Marea Neagră. Terenul de la Vadu a intrat în anul 1994 în proprietatea celor de la Rompetrol.

„Poluarea asta istorică face parte din două iazuri/casete. Ele nu pot afecta zonele limitrofe pentru că sunt îndiguite”, declară pentru „Adevărul” Marian David, directorul general al Direcţiei generală controlul poluării, biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate din cadrul GNM.

Specialistul a explicat de ce, deşi vorbim despre o poluare istorică, abia în 2019 au fost observate acele pete negre ieşite la suprafaţă. „În contact cu apa meteorică ies pelicule, ies irigaţii. Datorită faptului că prin evapo-transpiraţie apa se evaporă, pe timp de vară se betonează pământul, solul acela devine o crustă solidă. Acum, din cauza precipitaţiilor a ieşit la suprafaţă”, adaugă Marian David.

Anul trecut, Rompetrol Rafinare a anunţat că planul pentru ecologizare este finalizat, urmând să fie prezentat GNM pentru avizare. „Cantitatea totală de sol contaminat este estimată la 40.000 tone, aceasta fiind situată la o distanţă de peste 500 de metri faţă de localitatea Vadu şi aproximativ 2,5 kilometri de ţărmul Marii Negre”, spuneau atunci proprietarii terenului contaminat.

                                   Zona poluată de la Vadu - 2019

Un an de ecologizat hârtii

Deşi în 2019 toate instituţiile implicate păreau că vor să ecologizeze zona cât mai repede, după mai bine de un annu s-a întâmplat nimic în zona Vadu deoarece, spun cei de la Rompetrol, au făcut dosare peste dosare, cerând avize peste avize în tot acest timp. Şi încă se lucrează la obţinerea acestora.

„Rompetrol Rafinare este proprietarul terenului afectat, dar nu şi sursa de contaminare. La scurt timp de la constatarea poluării, mai exact din luna aprilie 2019, Rompetrol Rafinare a iniţiat toate demersurile pentru începerea reabilitării terenului afectat. Concret, compania a efectuat propriile investigaţii de specialitate pentru determinarea exactă a întinderii şi nivelului în adâncime a contaminării terenului, cât şi pentru pentru limitarea efectelor imediate asupra mediului înconjurător. În baza concluziilor preliminare, s-au identificat soluţiile tehnice adecvate.

Planul de acţiuni a fost comunicat instituţiilor de mediu abilitate, cu care Rompetrol Rafinare este în legătură permanentă, în vederea reabilitarii zonei afectate. În luna august 2019, ca urmare a încadrării de către autorităţile de mediu competente a zonei afectate ca sit contaminat, acestea au solicitat parcurgerea procedurilor specifice, compania efectuând investigaţiile reglementate de legislaţia de mediu, respectând toate termenele aferente. În prezent, se efectuează investigaţia detaliată solicitată de autorităţile de mediu. Pe fondul raportului final, compania va implementa decizia autorităţii competente de mediu.

Reiterăm faptul că Rompetrol Rafinare a respectat legislaţia aplicabilă în domeniu şi a dat curs solicitărilor autorităţilor de mediu competente”, transmite Rompetrol prin intermediul unui comunicat de presă.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, poluată masiv cu petrol în zona plajei Vadu. „E foarte grav şi depăşeşte posibilităţile noastre de intervenţie“

Localnici: „Pe terenurile din zona plajei Vadu se poate scoate petrol din pământ cu lopata şi găleata“ VIDEO

VIDEO Cine este vinovat pentru poluarea cu zeci de mii de tone de reziduuri petroliere de lângă plaja Vadu. De unde ar putea veni banii pentru ecologizare

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: