Ce este inelul gastric virtual şi cum ne-ar putea ajuta acesta să slăbim

Ce este inelul gastric virtual şi cum ne-ar putea ajuta acesta să slăbim

Inelul gastric, o soluţie chirurgicală pentru a scăpa de kilograme

Inelul gastric standard are o alternativă. Este vorba de inelul gastric virtual, o tehnică non-chirurgicală, care foloseşte puterea hipnozei, precum şi tehnici de terapie cognitiv-comportamentală şi programare neuro-lingvistică, pentru a-ţi convinge mintea că ţi-a fost pus un inel de silicon în jurul stomacului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Greutatea şi obezitatea în exces au legătură, într-adevăr, cu mâncatul exagerat, dar această tulburare de comportament este generată de factori puternici de stres, atât cei exteriori cât şi cei interiori, este de părere psihoterapeutul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. 
 
“Stresul reprezintă o presiune cu care ne încărcăm şi pe care încercăm permanent să o descărcăm pentru a atinge o stare de bine. Pentru a se elibera de această presiune, unii oameni îşi rod unghiile, alţii fumează, alţii aleg alcoolul. Cei care se ingraşă excesiv aleg mâncatul ca modalitate principală de eliberare de stres”, explică Angela Nuţu.
 
Specialistul este de părere că toate aceste obiceiuri au legătură cu fixaţia orală. Această stare se fixează în personalitate încă din copilărie, când părinţii obişnuieşc şă calmeze plânsetul sau agitaţia copilului oferindu-i o suzetă. Creierul înregistrează această asociere a stării de bine cu o fixaţie orală, şi cum primii 5 ani de viaţă sunt definitorii pentru structurarea personalităţii, culegem roadele acestui mod de calmare şi la maturitate. Aşa ajung unii oameni să mănânce mai mult decât au nevoie, când nu au nevoie, când le cere mintea şi nu corpul să se hrănească, crede psihologul.
 
“Căutarea minţii de a se elibera de stres se opreşte la mâncatul excesiv, care conduce la supraponderalitate şi ulterior la obezitate. Există două posibilităţi de a mânca: una este pentru a te hrăni, a doua este pentru a te elibera de o poftă, o dorinţă nebună de a mânca ceva. Când mănânci pentru a te hrăni, nu ai cum să ajungi supraponderal sau să ai prea multe kilograme în plus. Când mănânci ca să stăpâneşti o poftă atunci începi să te îngraşi. Oamenii care au depăşit un nivel de greutate normal au depăşit acel nivel care te hrăneşte, hrănindu-şi constant poftele, emoţiile, nu corpul”, afirmă Angela Nuţu.
 
Pentru oamenii disperaţi să slăbească, dar lipsiţi de voinţă, au apărut intervenţiile chirugicale de introducere a inelului gastric. “Metoda inelului gastric introdus chirurgical este rapidă, ajută pe moment, însă atrage după sine un număr semnificativ de efecte secundare, precum şi multe riscuri, ca orice operaţie pe care o faci pentru modificarea corpului tău”, afirmă psihologul Angela Nuţu.
 
Inelul gastric virtual este o tehnică non-chirurgicală, care foloseşte puterea hipnozei, precum şi tehnici de terapie cognitiv-comportamentală şi programare neuro-lingvistică, pentru a-ţi convinge mintea subconştientă că ţi-a fost pus un inel de silicon în jurul stomacului. Tehnica se foloseşte de puterea minţii pentru rescrierea la nivel subconştient a viziunii asupra stilului alimentar şi a modului în care te gândeşti la mâncare. Prin intermediul hipnozei, convingi creierul că stomacul este plin după un anumit nivel de admisie.
 
“Inelul Gastric Virtual este o tehnică folosită în Marea Britanie şi Europa pentru a ajuta sute de oameni să-şi recâştige controlul asupra corpului într-un mod sigur şi natural. S-a dovedit a avea foarte mult succes pentru mulţi oameni care s-au luptat cu kilogramele în plus şi este un element care a declanşat un regim de slăbire permanent. Cu ajutorul revoluţionarei metode, se pot obţine beneficiile unei operaţii de inel gastric fără să treci prin chinurile asociate intervenţiei propriu-zise sau a costurilor ridicate. Pe parcursul ultimilor ani, din ce în ce mai mulţi oameni au urmat hipnoterapia Inelului Gastric ca metodă de slăbire. Folosită iniţial doar pentru clienţii obezi, este acum folosită în mare de oricine are probleme cu a se ţine de o dietă”, afirmă psihoterapeutul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Procedura inelului gastric virtual nu este recunoscută de medici. Orice problemă medicală aveţi, în primul rând trebuie să vă adresaţi unui doctor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: