Un oraş din România e printre primele 15 cele mai sigure din lume. Alte patru au fost incluse în top 100

Un oraş din România e printre primele 15 cele mai sigure din lume. Alte patru au fost incluse în top 100

Mai multe oraşe din România au fost incluse în topul celor mai sigure 100 din lume, iar unul dintre ele a prins chiar top 20.

Ştiri pe aceeaşi temă

Clujul este singurul oraş din România aflat printre primele 15 cele mai sigure din lume este Clujul, potrivit datelor furnizate de Numbeo. 

Numbeo, care este una dintre cele mai mari platforme internaţionale care deţine informaţii despre calitatea vieţii şi rata criminalităţii din cele mai importante oraşe ale lumii, a întocmit un clasament, iar în acesta se regăsesc, în top 100, alte patru oraşe româneşti.

Astfel, potrivit sursei citate, după Cluj, care ocupă locul 14 în clasament se mai regăsesc Timişoara (locul 30), Braşov (locul 48), Bucureşti (67) şi Iaşi (82).

Pe primele 3 locuri se află, în ordine, Doha (Qatar),  Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) şi Taipei (Taiwan). 

Potrivit clasamentului Numbeo, cele mai sigure trei oraşe oraşe europene sunt Zurich (Elveţia), Munchen (Germania) şi Berna (Elveţia).

Vă mai recomandăm şi:

Oraşul cu cea mai rapidă creştere economică din Uniunea Europeană se află în România. Explicaţia Băncii Mondiale

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările