FOTO VIDEO „Pintilie cineast“, un DVD cu toate filmele maestrului Lucian Pintilie, a fost lansat la TIFF în prezenţa acestuia

FOTO VIDEO „Pintilie cineast“, un DVD cu toate filmele
maestrului Lucian Pintilie, a fost lansat la TIFF în prezenţa acestuia

Lucian Pintilie a venit la TIFF ca să ia parte la lansarea unui DVD cu toate filmele sale  FOTO: Florina Pop

Vineri după-amiază, în Piaţa Unirii, la Hansen Lounge, a fost lansat un DVD de colecţie pe care orice cinefil şi-l doreşte: o „carte“ cu toate filmele lui Lucian Pintilie, dar şi materiale ce cuprind lecţii de cinema, conferinţe de presă, colocvii, emisiuni TV, omagii, retrospective. Un DVD costă 400 de lei. La eveniment a participat şi actriţa Luminiţa Gheorghiu de a cărui prezenţă maestrul a fost foarte plăcut surprins.

Ştiri pe aceeaşi temă

DVD-ul „Pintilie cineast“ a fost conceput „ca o carte ale cărei pagini conţin fiecare dintre cele 11 filme“, spunea directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Mihai Chirilov.

Setul are şi un disc bonus care alcătuieşte un portret al marelui regizor prin intermediul unei serii de lecţii de cinema, declaraţii de la conferinţe de presă, colocvii, prezenţe la emisiuni TV, omagiile care i-au fost aduse la TIFF şi Muzeul de Artă Modernă din New York, unde opera lui Pintilie a beneficiat de o retrospectivă integrală în prezenţa autorului.

La lansare a participat şi Corina Şuteu, fostul director al filialei Institutului Cultural Român de la New York, care i-a convins pe cei de la Muzeul de Artă Modernă din New York să o ajute împreună cu cei de la TIFF să scoată acest DVD, care costă 400 de lei.

Povestea DVD-ului, mai jos:

Extrasele video au fost prelucrate şi remontate de Dana Bunescu, iar selecţia lor a fost realizată de Lucian Pintilie cu ajutorul lui Mihai Chirilov.

Materialele bonus din DVD, pe lângă cele 11 filme:

1. Traveling lateral - Colocviu Eugen Ionescu, Institutul Francez din Bucureşti I (10') Tracking Shot: Eugene Ionesco Colloquium, The French Institute, Bucharest
2. Planeta Cinema - Emisiune TV de Eugenia Vodă I Planet Cinema: TV show by Eugenia Vodă
3. Prea tîrziu - Conferinţă de presă, Bucureşti I Too Late: Press Conference, Bucharest
4. Cutia neagră - Emisiune TV de Dana Deac I Black Box: TV show by Dana Deac
5. Cafeaua cu sare - Emisiune TV de Dana Deac I Coffee with Salt: TV show by Dana Deac
6. Terminus Paradis - Lecţia de cinema I Next Stop Paradise: A Cinema Lesson
7. După-amiaza unui torţionar - Lecţia de cinema I The Afternoon of a Torturer: A Cinema Lesson
8. Niki Ardelean, colonel în rezervă - Lecţia de cinema I Niki and Flo: A Cinema Lesson
9. Premiul de excelenţă la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Cluj-Napoca, 2011 I The Excellence Award, Transilvania International Film Festival, Cluj-Napoca, 2011
10. Retrospectivă integrală la MoMA, New York I Complete Retrospective, MoMA, New York, 2012 DVD box-set „Pintilie. Cineast”

Extrase inedite din aceste materiale au fost vizionate în premieră, vineri, 7 iunie, de la 18.00, la Cinema Arta din Cluj. Proiecţia, la care a participat şi Lucian Pintilie, a fost deschisă de regizorul Cristi Puiu.

După lansarea DVD-ului, maestrul Pintilie a făcut fotografii cu cei prezenţi, iar când a zărit-o pe actriţa Luminiţa Gheorghiu a fost foarte plăcut surprins, a îmbrăţişat-o şi a ţinut-o de mână.

Lucian Pintilie a făcut şi o scurtă declaraţie în care spunea că acest DVD este asemeni cortinei care se lasă după o piesă de teatru şi că tinerii regizori au creat capodopere, ceea ce îl bucură nespus:

„E ca o închidere de cortină, are un gust letal, aşa, prea direct (…) Regizorii tineri, uniţi, au creat, surprinzător de rapid, capodopere moderatoare şi asta e o mare bucurie şi o mare plăcere“.

Vă recomandăm şi:

VIDEO Cineastul ceh Jiří Menzel, „un maestru al comediei umane”, va fi distins cu Premiul pentru Întreaga Carieră la TIFF 2013


VIDEO TIFF 2013 are buget mai mic şi bilete mai scumpe. Tudor Giurgiu: „Am fost amendaţi pentru reuşita Festivalului“

 

 

DVD-ul „Pintilie Cineast“ a fost lansat vineri, 7 iunie, la TIFF, în prezenţa maestrului Lucian Pintilie  FOTO: Florina Pop

Imagini din aceeasi galerie
  • DVD-ul „Pintilie Cineast“ a fost lansat vineri, 7 iunie, la TIFF, în prezenţa maestrului Lucian Pintilie  FOTO: Florina Pop
  • DVD-ul „Pintilie Cineast“ a fost lansat vineri, 7 iunie, la TIFF, în prezenţa maestrului Lucian Pintilie  FOTO: Florina Pop
  • DVD-ul „Pintilie Cineast“ a fost lansat vineri, 7 iunie, la TIFF, în prezenţa maestrului Lucian Pintilie  FOTO: Florina Pop
  • DVD-ul „Pintilie Cineast“ a fost lansat vineri, 7 iunie, la TIFF, în prezenţa maestrului Lucian Pintilie  FOTO: Florina Pop
  • DVD-ul „Pintilie Cineast“ a fost lansat vineri, 7 iunie, la TIFF, în prezenţa maestrului Lucian Pintilie  FOTO: Florina Pop
  • DVD-ul „Pintilie Cineast“ a fost lansat vineri, 7 iunie, la TIFF, în prezenţa maestrului Lucian Pintilie  FOTO: Florina Pop
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările