Spital regional la Cluj din bani europeni

Spital regional la Cluj din bani europeni

Spitalul din Cluj va deservi şi oraşele din zonă. FOTO: Adevărul

Trei spitale regionale vor fi construite la Iaşi, Cluj şi Craiova, exclusiv din fonduri europene, conform ministrului Sănătăţii. Nicolae Bănicioiu a susţinut că investiţiile se vor face în baza unui acord de parteneriat pentru anii 2014-2020, în valoare de aproape un miliard de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Am reuşit să punem la punct un Acord de parteneriat pentru anii 2014-2020, în valoare de un miliard de euro. În cadrul acestui acord, vom avea alocări pe infrastructură, screening, cercetare şi pregătire de personal. Dar cea mai importantă investiţie din cadrul acordului, şi totodată prioritatea noastră, este construirea a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova, exclusiv din fonduri europene. Putem spune, în sfârşit, că vom construi spitale", a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat de Mediafax. Potrivit ministrului, zonele pentru construcţia unor spitale a fost aleasă ţinând cont de vechimea unităţilor existente şi de adresabilitate.
 
Spitale regionale
 
"Am ales să construim spitale regionale în Iaşi, Cluj şi Craiova pentru că sunt zonele cele mai defavorizate. De asemenea, vom reabilita o serie de spitale judeţene, infrastructuri locale. Am găsit soluţii, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru finanţarea de echipamente medicale din fonduri structurale. Între timp, am demarat câteva proiecte, primul fiind cel în cadrul căruia se vor achiziţiona angiografe, în sumă de 25 milioane de euro. Noi avem cea mai mare solicitare de angiografe", a precizat Bănicioiu. Ministrul Sănătăţii a adăugat că au fost voci care i-au reproşat faptul că a ales să cumpere angiografe, în condiţiile în care nu există medici care să lucreze cu acestea.
 
Programul de chirurgie cardiovasculară
 
"Dacă nu iei angiografe, nu ai medici. Când îi dai angiograf, atunci spitalul are obligaţia de a pregăti personal. Personal medical înseamnă un radiolog foarte bun, care îşi face cursul respectiv. Apoi, pot fi pregătiţi cardiologii. Vom face program, pentru pregătirea medicilor români de către profesori din afară, cu finanţare europeană. De asemenea, tot prin proiecte europene vom dezvolta şi programul de chirurgie cardiovasculară. În doi ani, doi ani şi jumate, vom rezolva integral problema chirurgiei cardiovasculare pediatrice şi nu vom mai trimite copiii în afară la tratament", a mai spus Bănicioiu.
 
Citeşte şi 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările