Primarul Emil Boc: „Avem bani pentru metrou“. Cât va costa funcţionarea trenului metropolitan din Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc: „Avem bani pentru metrou“. Cât va costa funcţionarea trenului metropolitan din Cluj-Napoca

7 kilometri de metrou s-au construit în România în ultimii 30 de ani. FOTO: Sever Gheorghe

Primarul Emil Boc a dezvăluit cât va costa întreţinerea anuală a metroului clujean - 21 de milioane de euro, conform studiului de prefezabilitate. Edilul a dezvăluit de unde va proveni suma de aproape 1 miliard de euro necesară construirii magistralei de metrou.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cele 14 staţii de metrou vor costa 986 de milioane de euro şi vor fi realizate în 11 ani. Acestea sunt ideile de bază din acest studiu de prefezabilitate urmând ca studiul de fezabilitate să detalieze traseele, soluţiile, costurile de implementare,” a susţinut primarul Emil Boc, la şedinţa de Consiliu local de săptămâna asta, în cadrul căreia s-a votat studiul de prefezabilitate privind realizarea metroului şi a trenului metropolitan. 
 
„Costurile de funcţionare anuale ale metroului sunt aproximativ undeva la 21 de milioane de euro. Aceste costuri vor fi acoperite, ca pentru orice metrou din întreaga lume, din încasări şi din subvenţii locale sau naţionale”, a mai precizat edilul. 
 
Între 40 şi 60% din aceste costuri vor fi acoperite din subvenţii, aşa cum este şi cazul la Bucureşti, a mai spus primarul. 
 
„Dacă ne gândim că 21 de milioane de euro costă întreţinerea pe un an de zile,  costul subvenţiei, dacă se merge pe 50%, ar fi de 10-11 milioane de euro. Se pune întrebarea: de unde va fi acoperită această sumă? Depinde de soluţia care se va valida prin studiul de fezabilitate. Variantele sunt în felul următor: componenta guvernamentală, componenta locală sau o componentă de parteneriat. Sunt mai multe alternative aşa cum sunt în întreaga lume”
 

Primăria plăteşte astăzi subvenţii de 14,7 milioane de euro


Emil Boc a precizat că Primăria Cluj-Napoca plăteşte anual Companiei de Transport Public Cluj-Napoca 14,7 milioane de euro pentru toate facilităţile (gratuităţile şi reducerile) acordate. Concluzia primarului: „subvenţia pentru metrou ar fi mai mică, dacă vorbim de subvenţii de 50%. Evident că va trebui să integrăm după aceea toate mijloacele de transport şi să îi atragem să folosească metroul pe cei care astăzi folosesc maşina. Aceasta este de fapt marea miză a noastră, ca cei care sunt utilizatori de maşină din toată zona metropolitană de la Gilău până la Apahida să folosească mijloacele alternative”. 
 
Boc a precizat că discuţiile făcute pe baza studiului de pre-fezabilitate sunt preliminare. „Astăzi votăm prima variantă de lucru, pentru ca după aceea să se meargă în detaliu la variantele tehnice, la studiile geologice, la studierea variantelor inclusiv operaţionale, la costuri”.  
 

Traseul metroului din Cluj-Napoca FOTO: metroucluj.ro


Boc: „Vrem şi centură metropolitană”


În final, primarul a dezvăluit „partea cea mai plină a paharului”, adică faptul că „astăzi avem resursă financiară pentru metrou. Am în faţa dumneavoastră Planul Naţional de Investiţii şi de Relansare Economică lansat de Guvernul României în parteneriat cu Comisia Europeană. Dacă veţi consulta acest plan, veţi găsi la pagina 99, magistrala de metrou Cluj-Napoca prevăzută în acest plan. Dacă vă uitaţi la pagina 98, aveţi proiectul trenului metropolitan, de asemenea, susţinut de Guvernul României prin fonduri europene.”
 
Boc a mai precizat că există susţinere guvernamentală şi pentru centura metropolitană a Clujului, „un alt obiectiv fundamental pe care Guvernul s-a angajat să-l susţină şi este în plină derulare”. 
 
Primarul a mai arătat că pentru aceste obiective, „banii vin de la Uniunea Europeană, dar ideile vin de la noi. Termenul pentru realizarea acestor proiecte este 31 decembrie 2022 pentru semnarea contractelor pentru a prinde trenul acestor bani europeni, de aceea imediat ce a fost întrunit legal Consiliul Local, am convocat această şedinţă pentru a salva orice o oră şi orice zi pentru ca aceste proiecte să poată merge mai departe”. 
 

Încep forajele geotehnice
 

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a anunţat demararea lucrărilor tehnice pentru realizarea forajelor geotehnice în cadrul proiectului „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiţii”.
 
„Conform procedurilor specifice, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze. Solicităm cetăţenilor ce deţin cu orice titlu imobile situate de-a lungul coridorului şi în cadrul zonelor studiate să permită accesul echipelor tehnice şi utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiţii a realizării forajelor geotehnice necesare elaborării proiectului – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010.”, se arată în anunţ.
 
Activităţile menţionate mai sus vor fi realizate în perioada octombrie-decembrie 2020.
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările