Investiţie de peste un miliard de euro la Cluj, din fonduri UE. „Estimăm că toate demersurile vor fi gata în 2022“

Investiţie de peste un miliard de euro la Cluj, din fonduri UE. „Estimăm că toate demersurile vor fi gata în 2022“

Clujul şi una dintre suburbiile sale, Floreşti, se vor transforma într-un şantier uriaş din 2023. Peste un miliard de euro vor fi investiţi în această lucrare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul metroului din se află în faza elaborării Pla­nului Urbanistic Zonal şi a stabilirii indicatorilor tehnico-economici. Odată finalizate aceste elemente, vor fi transmite spre aprobare Guvernului României, pentru a fi aprobate printr-o hotărâre de guvern. Pe baza acestor indicatori şi a regulamentului urbanistic stabilit, se va trece la organizarea licitaţiei de proiectare şi execuţie. Lucrările ar urma să înceapă la sfârşitul anului viitor sau la începutul lui 2023.
 
„Vă comunicăm faptul că contractorul lu­crărilor pentru construcţia metroului din Cluj-Napoca se va desemna prin procedură de achiziţie publică. Astfel, se estimează că pro­cedura se va finaliza prin semnarea con­tractului până în luna decembrie 2022“, a spus Iulia Perşa, reprezentantul biroului mass-me­dia al Primăriei din Cluj-Napoca. Declaraţia Iuliei Perşa vine ca răspuns la o solicitare din partea Ziarului Financiar
 
„Ulterior, pe baza acestor indicatori şi a regulamentului urbanistic stabilit, se va trece la organizarea licitaţiei de proiectare şi execuţie. Noi am estimat că toate aceste demersuri vor fi gata în decembrie 2022, având în vedere termenele legale care trebuie respectate“, a mai afirmat Iulia Perşa.
 
Proiectul metroului clujean ajunge la 1,2 miliarde de euro. Un sfert din această sumă, 310 milioane de euro, va veni de la Bruxelles prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Restul banilor ar urma să vină din alte alocări de fonduri europene.  Există şi o condiţie: lucrările ar trebui încheiate în 2029.

Vă mai recomandăm şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările