Hâncu: Taxa pe „alimentele-lături" este necesară

Hâncu: Taxa pe „alimentele-lături

Nicolae Hâncu speră ca banii din taxă să ajute la informarea românilor

Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice susţine taxa pe alimentele nesănătoase. Nutriţionistul Nicolae Hâncu şi deputatul Mircia Giurgiu propun ca o taxă modică să fie aplicată producătorului de alimente cu conţinut caloric ridicat.

Ştiri pe aceeaşi temă

În favoarea acestei taxe se declară Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Acesta a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, fragmente din „biblia cancerului", cel mai important tratat realizat în Statele Unite ale Americii sub semnătura Institutului American de Cancer şi Fundaţia Mondială a Cancerului.

Deputatul clujean Mircia Giurgiu, cunoscut pentru promovarea legii „anti-fast food în şcoli", crede că iniţiativa Ministerului Sănătăţii, de a taxa mâncarea de tip fast-food, chiar dacă e dificil de aplicat fără o consultare eficientă cu patronatele din domeniu, poate avea un efect benefic asupra sănătăţii pe termen lung a copiilor şi nu numai.

„Dacă lumea ar deveni normoponderală, jumătate din bolile de cancer ar putea fi evitate, iar dacă cei care au deja cancer şi-ar trata obezitatea s-ar reduce mortalitatea la jumătate", a atras atenţia renumitul nutriţionist clujean.

Cum mâncăm sănătos

Hâncu recomandă alegerea unor alimente cu conţinut caloric ponderat, dând exemplul unui hamburger. Potrivit unor tratate internaţionale, un hamburger obişnuit depăşeşte cu mult media de 250 de kilocalorii la 100 de grame de aliment. „Hamburgerul clasic are 266 de kilocalorii pe 91 de grame de sandwich, dar toate sunt mult mai mari şi se mănâncă cantităţi mult mai mari", a spus Hâncu.

În locul unui hamburger, nutriţionistul recomandă o masă completă. „Dacă este prânz, se poate mânca orice carne de pasăre sau peşte, cu garniturile necesare şi salată. Dacă este vorba de 10 dimineaţa sau după masa, atunci fructe. Cartofii prăjiţi ar trebui înlocuiţi cu cartofi fierţi sau copţi, iar sucurile acidulate cu apă minerală - plată sau gazoasă sau de o limonadă clasică românească. „Apă cu un pic de zahăr şi lămâie multă", sfătuieşte Nicolae Hâncu.

În medie, un meniu de prânz complet poate costa un clujean în jur de 15 lei. La una dintre cele mai mai cunoscute firme de catering din oraş, meniul zilnic variază între 13 lei şi 16 lei. Acesta conţine o ciorbă la alegere din meniul săptămânal şi un fel doi format din garnitură şi diferite tipuri de carne.

Pentru o limonadă, preţul mai creşte cu 3 lei.

Fructe gratuite în şcoli

Nicolae Hâncu susţine şi acordarea unor fructe gratuite şcolarilor şi preşcolarilor din învăţământul de stat, un proiect despre care deputatul Mircia Giurgiu spune că va costa statul român 1,6 milioane de euro cofinanţare, care se adaugă celor 4,9 milioane de euro din partea Uniunii Europene.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările