Peste 4.500 de amenzi, aplicate de poliţişti pentru sfidarea regulilor pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a apliacat mii de sancţiuni pentru nerespectarea regulilor sanitare FOTO Adevărul
Poliţia a apliacat mii de sancţiuni pentru nerespectarea regulilor sanitare FOTO Adevărul

În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi reprezentanţii celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu au continuat acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, peste 4.700 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 767 de acţiuni de verificare, la nivel naţional.

Conform Poliţiei Române, au fost efectuate 76.282 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.553 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 868.100 de lei.

Vă mai recomandăm şi:

Lucruri mai puţin ştiute despre românca legendară care a învins bătrâneţea. A scris un număr uriaş de scrisori

Titi Aur, mesaj tulburător din spital: „Am reuşit să respir 20 de minute fără mască după şase zile. M-am născut a doua oară!”

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite