Haine contrafăcute, confiscate de jandarmi în oborul de la Mănăstirea

Haine contrafăcute, confiscate de jandarmi în oborul de la Mănăstirea

Jandamrii au confiscat haine din oborul organizat la Mănăstirea FOTO IJJ Călăraşi

Mai multe persoane au fost depistate de jandarmi în timp ce comercializau produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute.

 
Duminică, 21 iulie, în cursul dimineţii, o patrulă de jandarmi a depistat în oborul săptămânal din comuna Mănăstirea, trei persoane care ofereau spre vânzare diferite articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, tip sport, inscripţionate cu numele unor mărci consacrate în domeniu. La solicitarea jandarmilor de a prezenta documentele de provenienţă pentru cele 78 de produse comercializate, aceştia au declarat că nu deţin astfel de documente.
Bunurile, susceptibile a fi contrafăcute, au fost confiscate, iar celor trei comercianţi de ocazie le-au fost întocmite actele de sesizare, fiind înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor privind săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: