Ce vreme se anunţă în următoarele zile şi cât ţin ploile. Unde ninge, de când şi în ce regiuni se încălzeşte

Ce vreme se anunţă în următoarele zile şi cât ţin ploile. Unde ninge, de când şi în ce regiuni se încălzeşte

Ploi şi vânt în următoarea perioadă FOTO Adevărul

Ploi torenţiale, vânt puternic şi ninsori la munte. Aceasta este alerta emisă de meteorologi pentru următoarele. Începând de marţi, 3 mai, şi până miercuri, 4 mai, ora 21.00, vremea se schimbă radical.


Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare de cod galben pentru mai mult de trei sferturi din ţară. “În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20...30 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. La altitudini mai mari de 1.700 m, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare. În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h”, a anunţat ANM.

De asemenea, în sudul, sud-estul şi centrul ţării valorile termice diurne vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă din an, iar temperaturile vor scădea semnificativ.

Instabilitatea atmosferică ne va însoţi aproape toată săptămăna. deşi joi, 5 mai, vremea se va încălzi, iar valorile termice se vor apropia de normele climatologice specifice acestei perioade, între 15 şi 22 grade maximele, de vineri se face din nou frig. Până la sfârşitul săptămânii temperaturile revin la valori uşor sub cele normale, mai ales în jumătatea de nord-vest. Joi aşteptăm ploi, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, local în centru, în est şi in sud, pentru ca în weekend precipitaţiile să fie prezente temporar în majoritatea regiunilor.

Toată luna, precipitaţii

Conform ANM, în mai, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limitele mediilor climatologice, iar în nordul şi centrul ţării va putea avea valori sub normalul perioadei. Media lunii mai se situează la 14,9 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade Celsius în Moldova, între 12 şi 16 grade Celsius în Transilvania, respectiv între 13 şi 18 grade Celsius în Oltenia şi Muntenia.
Tot la nivelul lunii mai, cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării şi doar în nord şi centru pot avea o tendinţă spre excedent, faţă de media multianuală de 66,5 l/mp. Zonele Banatului, Crişana, Maramureş, Oltenia şi Muntenia vor prezenta cantităţi de precipitaţii ce pot ajunge până la 89 l/mp.
 

Vă recomandăm şi:

Cum va fi vremea de Florii. Unde va ploua cel mai mult, ce se anunţă de Paşte

Prognoza meteo: se anunţă polei, vânt şi precipitaţii mixte. În ce regiuni va ploua cel mai mult şi cât mai ţine vremea rea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările