Ce a găsit Corpul de Control al Guvernului la Ştefan cel Mare. Primarul Nicolae Pandea, acuzat de nereguli la staţia de epurare

Ce a găsit Corpul de Control al Guvernului la Ştefan cel Mare. Primarul 
Nicolae Pandea, acuzat de nereguli la staţia de epurare

NIcolae Pandea e primar la Ştefan cel Mare de 24 de ani Foto:acor.ro

Nicolae Pandea, unul dintre cei mai longevivi primari din judeţul Călăraşi, a intrat în atenţia Corpului de Control al Guvernului,  pentru nereguli în realizarea staţiei de epurare din comuna Ştefan cel Mare. Pandea ar putea fi cercetat penal pentru aceste ilegalităţi, după ce Executivul a anunţat că va sesiza autorităţile competente să ia măsuri.


Nota de informare a Executivului prezintă concluziile verificările efectuate la autorităţi ale administraţiei publice locale în legătură cu implementarea proiectelor finanţate de la bugetul de stat, în perioada 2006-2012, în cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural. Programul a avut ca obiectiv general dezbvoltarea şi modernizarea spţiului rural românesc prin finanţare unor proiecte privind construcţia, extinderea sau modernizarea de poduri, podeţe şi punţi pietonale, platfome de gunoi, sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi epurare. 11 primării au fost controlate, printre care şi cea din Ştefan cel Mare, judeţul Călăraşi.

N-a avut toate avizele

Conform Notei Guvernului, aici s-a descoperit că Nicolae Pandea, primar al comunei din 1 februarie 1990, a emis autorizaţia de construire nr.8/27.04.2007 pentru realizarea lucrărilor la sistemul de canalizare şi staţie de epurare în satul Ştefan cel Mare(proiect aprobat în 2006), fără existenţa tuturor avizelor necesare, prevăzute în certificatul de urbanism nr.12/07.07.2006, contrat dispoziţiilor art.7 alin(1) din Legea nr. 50/1991, republicată. „În fapt, pentru realizarea investiţiei şi evacuarea apelor uzate, conform soluţiei din proiectul tehnic, erau necesare avizele de la Administraţia Naţională a Îmbunătăţilor Funciare şi de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi”, anunţă Corpul de Control al Guvernului.

Apele uzate nu pot fi evacuate

Neobţinerea acestora, spun specialiştii, a avut drept consecinţă imposibilitatea utilizării la capacitatea proiectată a staţiei de epurare din localitatea Ştefan cel Mare. Astfel, apele uzate provenite din această staţie de epurare nu pot fi evacuate prin canalul de irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare, conform documentaţiei tehnice întocmite, ci sunt colectare într-un bazin betonat d eunde sunt vidanjate ulterior şi transportate la staţia de epurare a societăţii Ecoaqua SA, situată în municipiul Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

RAPORT Guvernul sesizează Parchetul pentru nereguli ale unor foşti primari PDL cu Fondul de Mediu. În vizorul autorităţilor se află şi Gheorghe Ştefan

Oameni de afaceri, un primar şi şefi de la E.On Bacău - urmăriţi penal pentru furt de curent electric. Suspecţii au acţionat în judeţele Bacău şi Iaşi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările