Călăraşi: Trei copii au ars de vii într-un incendiu în cartierul Obor

Călăraşi: Trei copii au ars de vii într-un incendiu în cartierul Obor

Foto arhivă

Doi dintre micuţi au fost găsiţi îmbrăţişaţi lângă perete. Trei copii singuri în casă au ars de vii într-un incendiu. Cel mai mic avea şapte luni, mijlociul doi ani şi cel mare avea patru ani. O vecina a anuntat incendiul la 112.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi pompierii au ajuns imediat la faţa locului şi au stins incendiul în şapte minute, micuţii nu au mai putut fi salvaţi. Sosiţi la faţa locului în doar un minut de la primirea apelului, aceştia au avut parte de o imagine de coşmar.

În locuinţa sărăcăcioasă zăceau fără suflare cei trei băieţi ai Cristinei Mihaela Marin(21 de ani). Cel mic, Andrei Cristian Marin, era pe o dormeză cu faţa în jos, iar ceilaţi doi, Carlos Alberto Marin(2 ani) şi Ionuţ Felix Dima(4 ani) se aflau lângă perete, îmbrăţişaţi. „Nu am văzut aşa ceva în toată cariera mea de 17 ani de când sunt pompier. Sunt părinte şi m-am cutremurat ! Băieţii cei mari, speriaţi de focul care se extindea în cameră, şi-au dat seama de pericol şi s-au luat unul pe celălalt în braţe“, ne-a spus Eugen Brătianu, subofiţer, şeful Gărzii  de Intervenţie şi Stingere din cadrul ISU Călăraşi.

Lăsaţi nesupravegheaţi

Răpusă de durere, mama copiilor, aflată în cartier să aducă apă şi-a pierdut cunoştinţa când s-a întors şi a văzut casa în flăcări. „ A căzut ca moartă. Noi am încercat să intrăm şi să scoatem copiii, dar n-a fost chip, flăcările s-au extins imediat“, a spus Ismail Riza ( 31 de ani), unul dintre vecinii care au sărit pentru salvarea micuţilor. 

Aceştia s-au sesizat când flăcările curpinseseră cele două cămăruţe în care supravieţuiau patru suflete.„Păcat de ei, săracii! Nu s-a auzit nici măcar un ţipăt. S-au înecat imediat cu fum“, spune Riza.

Primarul face biserici

Ceilalţi oameni, scoşi din case de această nenorocire, ridicau din umeri.„Suntem vai de capul nostru. Nimeni nu ne ia în seamă. E posibil să avem o pompă la un kilometru? Primarul face biserici şi parcuri. Are nevoie de noi doar când vin alegerile“, spuneau oamenii în cor.  „Din primele cercetări, se pare că focul a pornit din cauza scânteilor căzute din sobă care au aprins materialele textile aflate în cameră. Soba cu plită nu era prevăzută cu sistem de alimentare tip uşiţă “, ne-a spus lt. Mihai Ionescu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările