Fermier român: „Ne paşte o criză alimentară”. Preţul ouălor, în continuă creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ouăle se scumpesc până după sărbătorile de iarnă
Ouăle se scumpesc până după sărbătorile de iarnă

Valul scumpirilor loveşte şi-n alimentele de bază, precum ouăle. Fermierii anunţă scumpiri cu peste 20 de procente în acest sector, modificări dictate de majorările ivite în lanţul de producţie. Costul utilităţilor şi al hranei pentru păsări este într-o continuă creştere, iar majorarea salariului minim va avea şi ea un efect.

Ouăle produse de cooperativa ”Unirea Gospodarilor din Mihăileşti” au calitatea celor din gospodăriile ţărăneşti şi se vând acum cu 1,20 lei. Sunt produse într-o fermă modernă, dotată cu instalaţii automate de hrănire şi adăpare, şi-n care temperatura ambientală este menţinută cu aeroterme. 

Scumpirea hranei şi a utilităţilor impune o ajustare rapidă a preţului la ouă încă din octombrie. „La noi, majorarea o să fie undeva la cinci, şase la sută, pentru că avem această oportunitate a lanţului scurt. Deci, noi producem, noi sortăm, ambalăm, şi tot pe reţeaua noastră şi vindem. Dar, din studiile care se fac, din discuţii, se vorbeşte de o majorare rapidă de zece la sută, chiar de luna viitoare”, spune Dan Ivaşcu, preşedinte Unirea Gospodarilor din Mihăileşti.

Fermierul buzoian crede că scumpirea ouălor va fi treptată, în următoarele luni, deoarece în perioada rece creşte cererea şi scade foarte mult producţia. Saltul cel mai mare ar putea fi însă după sărbătorile de iarnă, atunci când angajatorii vor fi obligaţi să majoreze salariul minim pe economie.

”Din această toamnă, lucrurile se schimbă ceva mai mult pentru că avem o majorare de preţuri la energie electrică, la gaze naturale, la utilităţi în general. Iată, aflăm acum că şi salariul minim pe economie se majorează. Nu este un lucru rău însă şi el se va reflecta în preţul final”, declară Dan Ivaşcu.

Până la sfârşitul toamnei, vom ajunge să dăm 15 lei pe zece ouă de ţară, de trei ori mai mult decât în vară, crede preşedintele cooperativei ”Unirea Gospodarilor”.

”O creştere a preţului la ouă se produce deja pe piaţa europeană pentru că avem scumpiri la preţul de energie şi la gaze, la nivel european. Va fi şi în România, din păcate, această mărire de preţuri. Nu vrem să inducem panică, la clienţii noştri, la consumatorii români, în general, dar ne paşte o criză alimentară, care este foarte aproape şi de noi”, spune Dan Ivaşcu (foto jos).

buzau

În pieţele agroalimentare, criza scumpirilor se simte deja, iar fermierii resimt şi ei prin scăderea vânzărilor. Chiar dacă se încăpăţânează să vândă ouăle de ţară cu un leu bucata, ţăranii din Buzău se plâng că au din ce în ce mai des de-a face cu clienţi care strâmbă din nas.

”Toate s-au scumpit deja. Începând de la ouă, până la toate ce avem aici. Clienţii ne spun că s-au scumpit, dar nu avem ce face, asta e treaba. S-au scumpit toate, şi porumbul, ce mănâncă”, spune George, un comerciant din piaţa centrală a Buzăului.

Potrivit unui studiu la nivel european, producătorii români au vândut ouăle cu 9,1% mai scump în luna august, comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

România a raportat astfel a patra cea mai mai creştere după Suedia (14,5%), Franţa (19,3%) şi Slovenia (12,2%). Astfel, preţul mediu la poarta fermei este de 4,82 de lei kilogramul sau de 0,8 euro kilogramul, sub preţul mediu al UE de 1,22 euro kilogramul.

România avea în 2020 un efectiv de peste 8,7 milioane de păsări, respectiv 2,2% din efectivul din Europa. Doar 8,3% din acestea sunt crescute la sol sau conform agriculturii ecologice.

Vă recomandăm să mai citiţi:

 VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

 

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite