Fabrică ilegală de ţigări, descoperită în Buzău. Şase persoane implicate în afacere au fost reţinute VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa IPJ Buzău
Sursa IPJ Buzău

Şase persoane au fost reţinute în urma descinderilor la fabrica de ţigări clandestină, din Buzău. Au fost confiscate sute de kilograme de tutun frunze şi mărunţit, mai multe utilaje de mărunţit şi cernut tutun, precum şi dispozitive manuale sau electrice de injectat tuburi.

În urma celor 11 percheziţii efectuate, miercuri, poliţiştii de la investigarea criminalităţii economice din Buzău au descoperit şi ridicat, în vederea cercetărilor, 340 kg de tutun frunze şi mărunţit, şase utilaje de mărunţit şi cernut tutun, 11 dispozitive manuale sau electrice de injectat tuburi, cântare şi 8.000 de lei.

În baza mandatelor de aducere emise, au fost conduse, în vederea audierii la sediul poliţiei, şapte persoane.

Faţă de şase persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 51 de ani, din Buzău, Dolj, Călăraşi şi Braşov, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, deţinerea şi comercializarea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

În cursul acestei zile, cei în cauză urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neplata accizelor, este estimat la 120.000 de lei. 

Reamintim că, la data de 17 martie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 11 percheziţii domiciliare, în judeţele Braşov, Dolj, Călăraşi, Prahova şi Buzău, într-un dosar privind producerea, deţinerea şi comercializarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

Percheziţiile s-au desfăşurat în baza mandatelor emise de Judecătoria Buzău. 

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada noiembrie 2020-martie a.c., opt persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 51 de ani, din judeţele menţionate, ar fi desfăşurat activităţi directe de producere de ţigarete şi comercializarea tutunului/produselor din tutun, cu încălcarea normelor prevăzute de Codul Fiscal. 

La activitate, au participat poliţişti din cadrul tuturor inspectoratelor de poliţie judeţene pe a căror rază de competenţă au fost derulare percheziţiile. Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite