Buzăul se numără printre judeţele cu cele mai multe vânzări de terenuri agricole din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Buzăul s-a remarcat anul trecut, în ţară, nu doar prin producţiile record de cereale, ci şi prin numeroasele vânzări de terenuri agricole. Astfel, în 2021, au fost vândute 3.747 de hectare de teren, Buzăul fiind printre judeţele cu cele mai multe vânzări de suprafeţe agricole din România.

Acest lucru s-a întâmplat, în ciuda faptului că, de anul trecut, este în vigoare o lege care stabileşte noi reguli în ceea ce priveşte vânzarea de terenuri agricole. 

Reprezentanţii Direcţiei Agricole Buzău consideră că modificările legislative sunt benefice deoarece au menirea de a-i scoate de pe piaţă pe samsarii de terenuri.

Noua lege în domeniu spune că pentru vânzarea de pământ, fermierii trebuie să aibă minimum cinci ani de cetăţenie română, să aibă domiciliul în zona respectivă şi să aştepte cel puţin 90 de zile până la tranzacţionarea terenului. 

Conducerea Direcţiei Agricole Buzău consideră că noile reglementări legislative în ceea ce priveşte tranzacţionarea de terenuri agricole sunt menite să îi ajute pe fermierii aflaţi la început de drum.

Concret, în judeţul Buzău, cele mai multe tranzacţii de terenuri agricole au fost efectuate în localitatea Ziduri, unde au fost vândute 306 hectare, iar preţul maxim a fost de 4 lei pe metrul pătrat. 

Cea mai mare tranzacţie a fost, însă, înregistrată la preţul de 60 lei pe metru pătrat, în extravilanul localităţii Verneşti. 

De asemenea, preţuri mari au mai fost înregistrate şi în localităţile Gălbinaşi şi Merei. Aici, preţul maxim al unui teren agricol a ajuns şi la 30 de lei pe metrul pătrat.

La polul opus, localităţile care au înregistrat cele mai mici preţuri sunt Vintilă Vodă, Valea Salciei şi Bozioru. Aici, s-au vândut terenuri chiar şi cu 1 leu pe metrul pătrat.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite