Spitalul Judeţean primeşte un aparat RMN nou nouţ

Spitalul Judeţean primeşte un aparat RMN nou nouţ

Aparatul va ajunge la spital la finele lunii februarie

Aparatul va ajuns la Braşov în 28 februarie. Spitalul Judeţean are însă neapărată nevoie şi de un accelerator de particule pentru tratamentul bolnavilor de cancer.

Ştiri pe aceeaşi temă

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov  primeşte un aparat RMN de ultimă generaţie de va fi montat începând cu 28 februarie. De asemenea, odată cu sosirea acestui RMN va exista o bază de date cu testele făcute care va putea fi accesată de la orice spital din lume. Astfel, dacă medicii au vreun dubiu pot cere opinia colegilor din alte ţări sau din România.

„Aparatul va ajunge la Braşov în 28 februarie şi va fi instalat în locul actualului RMN, care va fi demontat. Lucrările de amenajare a încăperii şi montarea noului aparat fac parte din contractul de achiziţie a echipamentului“, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă Adrian Gabor, vicepreşedintele CJ Braşov.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov  are însă neapărată nevoie şi de un accelerator de particule necesar terapiei bolnavilor de cancer. Ministerul Sănătăţii a alocat bani pentru achiziţionarea a cinci aparate, iar Braşovul nu este pe listă. Dacă însă se va obţine un preţ bun şi se va putea cumpăra un al şaşelea aparat, acesta ar putea va  la Braşov.

La Braşov, acceleratorul de particule de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a fost casat din 2013 şi până acum Ministerul Sănătăţii nu a dat bani pentru a se cumpăra altul. În 2014 s-a spus că Braşovul va fi pus pe lista de priorităţi, lucru care nu s-a întâmpat. În ianuarie 2015 reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai spitalului au cerut din nou fonduri pentru aparat, dar au primit în schimb un control. Imediat după solicitare Corpul de Control de la Ministerul Sănătăţii a venit să verificire activitatea spitalului. De atunci şi până astăzi nu s-a mai întâmplat absolut nimic. În toată această joacă de soarecele şi pisica pacienţii sunt cei care suferă. Oamenii care au ceva bani pot să meargă la Centrul Privat de pe strada Carierei. Cei cu venituri foarte mici sunt însă condamnaţi la moarte. Trebuie să meargă la Spitalele din Cluj sau Bucureşti, dar şi drumul costă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările