Sală polivalentă de 19 milioane de euro, construită în câmp, la Sfântu Gheorghe, un oraş cu doar 56.000 de locuitori

Sală
polivalentă de 19 milioane de euro, construită în câmp, la Sfântu Gheorghe, un oraş cu doar 56.000
de locuitori

Sala Polivalentă a costat 19 milioane de euro. FOTO Simona Suciu.

Banii pentru Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe (Covasna) au venit de la Compania Naţională de Investiţii. A costat mai mult decât cea de la Cluj care are o capacitate dublă. Sala este finalizată şi urmează să fie dată în folosinţă anul acesta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe are 3.000 de locuri, două săli de conferinţe, zonă de interviuri pentru sportivi, şase vestiare, dar şi cabinet medical, sală de fitness, de dans şi aerobic. Există şi o sală de antrenament, dar şi spaţii administrative. De asemenea, s-a amenajat şi o parcare de 450 locuri pentru maşini. Sala are şi două lifturi pentru deplasarea persoanelor cu handicap locomotor. Poate fi folosită şi pentru spectacole. Investiţia este de 19 milioane de euro bani veniţi de la Compania Naţională de Investiţii. Sala de sport este construită în câmp, la ieşirea spre Miercurea Ciuc.

Nu prea are utilitate

Că sala din Sfântu Gheorghe este una foarte modernă nu mai este niciun secret. Nici Sala Sporturtilor de la Braşov nu este atât de modernă. Transformarea acesteia din urmă a costat 14 milioane de lei (aproximativ 3,5 milioane de euro) şi are 1.700 de locuri. E drept, construcţia din Braşov exista deja din anii comunismului. Dar, spre comparaţie, Sala Polivalentă din Cluj, care are 7.000 de locuri, mai mult decât dublu, a costat 16 milioane de euro.

Sfântu Gheorghe este un oraş cu 56.000 de locuitori. Singura echipă cu performanţe naţionale este cea feminină de baschet, care a fost vice-campioană naţională şi a cucerit şi Cupa României. Noua sală de sport este omologată de patru federaţii, respectiv de baschet, handbal, futsal şi hochei. De asemenea, echipa de hochei a oraşului aduce performanţe, dar sala nu are patinoar, cel puţin deocamdată. Sunt promisiuni că s-ar putea amenaja unul, dar acesta va fi de agrement, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru un patinoar de competiţii. Este adevărat că patinoarul, dacă va fi amenajat, va putea fi folosit şi pentru antrenamentele echipelor de juniori.

De asemenea, trebuie spus că la Sfântu Gheorghe există deja o sală cu 1.000 de locuri pentru spectatori.  

„Este un vis mare al meu şi cred că al cetăţenilor din oraş şi nu numai realizarea acestei arene sportive, care va fi cea mai frumoasă din ţară. Vrem să să promovăm cât mai mult sportul deoarece o societate sănătoasă înseamnă oameni sănătoşi care fac sport. Eu îmi doresc foarte mult să creăm o infrastructură în Sfântu Gheorghe atrăgătoare pentru tineri“, a declarat Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe.

Sala Polivalentă este gata şi va fi deschisă anul acesta. Lucrările au durat doi ani. Nu s-a anunţat însă data exactă. Mai sunt de remediat mici probleme până când Primăria urmează să o preia de la Compania Naţională de Investiţii.

Reacţia localnicilor

Locuitorii din Sfântu Gheorghe nu sunt convinşi că sala trebuia să fie prioritatea oraşului. „Noi ne zbatem pentru locuri de muncă, salariile sunt mici, de infrastructură nu mai vorbim că nici drumuri de avem. Erau mult mai multe de făcut înainte de această sală. A şi costat foarte mult şi nu cred că va fi vreodată rentabilă“, a spus Janos Cseke, localnic din Sfântu Gheorghe.

„Nu este o investiţie rea, dar a costat enorm de mult. Cu 19 milioane de euro puteam reara toate drumurile. Infrastructura este foarte importantă. Degeaba ai o sală frumoasă, construită în câmp, dacă până ajungi la ea îţi rupi maşina în gropi“, a spus Maria Benedek.

„Avem staţiuni care au fost celebre pe vremea comunismului şi care acum sunt paragină. Acestea ar fi trebuit refăcute. Turismul medical este în creşterea, iar Covasna este renumită pentru apele minerale. Aici ar fi trebuit investit pentru a aduce locuri de muncă şi venituri la nivelul judeţului. Eu nu văd rostul acestei săli, mai ales că mai există una în oraş“, spune şi Mihaly Şandor, localnic.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: