A murit Mircea Sevaciuc, omul care i-a înfruntat pe comunişti la Braşov în 1987

A murit Mircea Sevaciuc, omul care i-a înfruntat pe comunişti la Braşov în 1987

Mircea Sevaciuc

Membru fondator şi lider al Miscarii ,,15 Noiembrie 87", fost deţnut politic şi iniţiator al primei întruniri a Rezistenţei Române de la Braşov, din septembrie 1990, Mircea Sevaciuc a murit luni, la vârsta de 65 de ani şi va fi înmormântat miercuri, 14 august, de la ora 13.30, în cimitirul de la Biserica Triaj.

Mircea Sevaciuc a fost unul dintre cei 61 de braşoveni judecaţi şi condamnaţi pentru că au avut curajul să strige în stradă, în plină dicatatură, „Jos Ceauşescu! Jos Comunismul!”. S-a întâmplat pe 15 noiembrie 1987, la Braşov, când muncitorii uzinei de autocamioane Steagul Roşu au ieşit în stradă, pentru a protesta faţă de ororile comunismului. 
 
Tristul anunţ a fost făcut public şi de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, care a oferit şi ultimele detalii cu privire la data şi la locul înmormântării eroului. 
 
„Din Braşov primim trista veste a plecării dintre noi, după o suferinţă îndurată cu demnitate, a luptătorului anticomunist MIRCEA SEVACIUC, fost deţinut politic, participant activ la mişcarea muncitorească anticomunistă din noiembrie 1987, torturat şi persecutat de autorităţile represive ale regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu.
 
Mircea Sevaciuc a fost unul dintre cei 61 de novembrişti judecaţi şi condamnaţi pentru că au avut curajul să strige în stradă, în plin regim totalitar, „Jos Ceauşescu!" şi "Jos Comunismul!”. Iniţiator în 1990 al Proclamaţiei de la Braşov şi militant civic împotriva structurilor comuniste şi ale Securităţii perpetuate după 1990 la toate nivelurile statului român, Mircea Sevaciuc a reprezentat în aceşti 30 de ani de după Revoluţie un reper de intransigenţă şi luptă fără compromis cu răul bolşevic, fiind un apropiat al veteranilor Rezistenţei anticomuniste grupaţi în Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, de la ale cărei manifestări era nelipsit.
 
Cei care doresc să îi fie alături pe ultimul drum, o pot face marţi 13 august, ora 16.30, la priveghiul de la Biserica din Triaj, sau miercuri 14 august, ora 13.30, la cimitirul aceleiaşi biserici.
 
Dumnezeu să odihnească în pace sufletul său neînfricat. În veci pomenirea lui! 
 
Mircea Sevaciuc! Prezent!”
 
 
 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: