Reducere de 20% la impozit timp de şapte ani, bonus pentru izolarea termică

Reducere de 20% la impozit timp de şapte ani, bonus pentru izolarea termică

Un muncitor a cazut de pe schelă în timp ce lucra la reabilitarea unui bloc

Edilii vor să schimbe hotărârea Consiliului Local prin care oamenii care îşi izolau blocurile pe banii lor primeau 50% reducere la impozit timp de trei ani. Acum se doreşte ca reducerea să fie de 20%, timp de şapte ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Intenţia noastră este să acordăm o scutire de 20% din impozit, pentru o perioadă de şapte ani. Propunerea va fi supusă aprobării Consiliului Local, probabil în această lună", a declarat purtătorul de cuvînt al primăriei, Sorin Toarcea, citat de monitorul expres.ro.

Hotărîrea se referă atît la persoanele fizice care locuiesc la bloc, cît şi cele care locuiesc la casă, cu condiţia ca lucrările să fi fost executate legal şi să poată prezenta un proces verbal de recepţie a unei lucrări de izolare termică, încheiat cel mai devreme pe 1 ianuarie 2009.

Pentru braşovenii care au accesat programul naţional de reabilitare termică prevăzut de OUG 18/2009, privind creşterea performanţelor energetice a blocurilor de locuinţe, reducerea la impozitul pe clădire acordată prin aceeaşi HCL 74 este tot de 50%, dar numai pe o perioadă de un an, în loc de trei, potrivit monitorulexpres.ro.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările