Piaţa de Miercuri se redeschide din noiembrie

Piaţa de Miercuri se redeschide din noiembrie

Aşa va arăta noua Piaţă de Miercuri.

Lucrările de amenajare a fostului bazar de la Piaţa de Miercuri sunt pe ultima sută de metri, astfel că noua construcţie va fi finalizată complet la începutul lunii noiembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În luna mai, municipalitatea a demarat lucrările de construcţie a unei pieţe care să corespundă tuturor standardelor, astfel încât să asigure un comerţ civilizat, atât pentru comercianţi, cât şi pentru clienţi.

Noul centru comercial este amenajat pe o construcţie uşoară cu ventilaţie naturală şi va găzdui 65 de spaţii comerciale. Constructorul a finalizat clădirea, iar în prezent se lucrează la instalaţiile sanitare şi electrice, dar şi la aparatura pentru stingerea incendiilor.  Complexul comercial se va redeschide la începutul lunii noiembrie.

Valoarea investiţiei este de 2,33 de milioane de lei (inclusiv TVA), iar lucrările urmează să fie încheiate în luna octombrie, conform constructorului. Construcţia cu caracter provizoriu unde se comercializau produse industriale, de uz gospodăresc, artizanale şi meşteşugăreşti, care exista în acest loc, nu întrunea condiţiile de siguranţă şi igienă minime pentru a desfăşura comerţul în condiţii optime, astfel că municipalitatea a decis amenajarea unui spaţiu care să întrunească toate standardele necesare comerţului civilizat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările