Martie aduce femeilor reduceri pe pârtie

Martie aduce femeilor reduceri pe pârtie

Distracţie pe pârtie

Împătimitele schiului pot profita, începând de astăzi,  de reduceri de 35% pentru orice mijloc de transport pe cablu din Poiana Braşov.

Ştiri pe aceeaşi temă

Administratorii pârtiilor din Poiana Braşov s-au gândit să ofere femeilor un mărţişor mai puţin obişnuit. Toate doamnele, care iubesc sporturile de iarnă, beneficiază de reduceri substanţiale pe pârtiile din Poiana Braşov. „Până la sfârşitul sezonului, se aplică reduceri de aproximativ 35% la toate cartelele pentru transport pe cablu. Oferta este destinată doamnelor, pentru că luna martie este dedicată lor. Condiţiile de schi sunt încă foarte bune, aşa că suntem convinşi că turiştii vor profita de acest final de sezon", a explicat Emil Fărcăşanu, şeful monitorilor de schi din Poiana Braşov.

Doamnele şi domnişoarele care îşi petrec aceste zile în Poiana Braşov se pot bucura de o zi de schi cu 90 de lei, cartela, faţă de 125, cât este preţul întreg. O cartelă de patru ore pentru toate instalaţiile pe cablu costă, pentru doamne 60 de lei, în loc de 85, iar una de două ore, 20 de lei, în loc de 55 de lei.

Încă este zăpadă la munte

Chiar dacă iarna calendaristică a trecut, pârtiile din Poiana Braşov sunt, în continuare, ofertante pentru schiori. Stratul de zăpadă, pe pârtia Bradul, este de 60 de centimetri, iar administratorii pârtiilor folosesc aici tunurile pentru nea artificială, de fiecare dată când temperaturile coboară sub -4 grade Celsius. Condiţii prielnice pentru schi sunt, în continuare, şi la Predeal. Pe pârtia Clăbucet, stratul de omăt depăşeşte 50 de centimetri, iar starea pârtiei este mulţumitoare. Meteorologii spun că luna martie va mai aduce câteva ninsori, mai ales în zonele de munte.

Amatorii de distracţie pot opta, în această perioadă, şi pentru câteva ore petrecute la patinoarele din Braşov sau din zonă, unde gheaţa este creată artificial.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: