Cum să-ţi alegi cariera potrivită. Testează, vezi ce îţi place şi nu accepta un job doar pentru că pare de viitor

Cum să-ţi alegi cariera potrivită. Testează, vezi ce îţi place şi nu accepta un job
doar pentru că pare de viitor

Psihologii spun să ne gândim bine înainte să ne alegem cariera. FOTO: Shutterstock.

Nu sunt puţini aceia care, după ce au terminat o facultate sau au învăţat o meserie, s-au angajat şi au constatat că jobul nu le place sau că nu li se potriveşte. Psihologii spun că trebuie să ne gândim bine înainte de a lua decizia finală cu privire la ce vom face în viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În primul rând, trebuie să ne alegem ceva ce ne place şi să testăm să vedem unde suntem buni, în ce domeniu putem excela. Trebuie să ne cunoaştem foarte bine limitele. „În primul rând, pentru a avea succes în carieră trebuie să facem ceva ce ne place. Apoi, trebuie să verificăm dacă ne şi pricepem în acel domeniu. Sunt lucruri care se pot învăţa, iar altele la care este nevoie de înclinaţie şi talent nativ. Trebuie să ne cunoaştem limitele şi să alegem ceva ce ştim că putem să facem. Este bine să fim ambiţioşi, dar nu până la extrem, deoarece s-au putea să dăm greş. Dacă suntem realişti şi ţinem cont de cât putem şi mai ales ce putem să facem, ne va fi mult mai simplu“, spune psihologul Ana Maria Ruşizan.

Nu urmaţi o facultate doar pentru că se spune că e de viitor

Atunci când tinerii îşi aleg o facultate trebuie să ţină cont de ce le place, ce ar dori să înveţe şi în ce domeniu ar avea înclinaţii. „În jurul vârstei de 17 ani, tinerii încep să se gândească serios la carieră. Trebuie să aleagă singuri ce vor. Nu faceţi ceva doar că mama şi tata spun sau că o anumită meserie este tradiţie de familie, este de viitor sau este bănoasă. Unii părinţi care nu au ajuns ce şi-au dorit în viaţă au tentinţa să îşi îndrume copiii spre un anumit domeniu, practic să reuşească cu ajutorul lor. Este total greşit. Nu trebuie să ne obligăm copiii să aleagă o facultate pentru că ne place nouă, părinţilor. Trebuie să ţinem cont de ce vor ei. De asemenea, tinerii nu trebuie să se ia după prieteni, nu trebuie să se lase influenţaţi de cei din jur. Este foarte important să fim singurii care luăm decizia în privinţa carierei. Dacă nu facem acest lucru, ne putem trezi după terminarea studiilor că am făcut ceva ce nu ni se potriveşte. Nu trebuie să ţinem exclusiv cont de faptul că unele profesii sunt mai bine plătite decât altele. Salariul este important, dar nu trebuie să luăm o decizie doar din prisma banilor“, mai spune psihologul.

Testaţi piaţa înainte să vă alegeţi o carieră

Înainte să decideţi în ce domeniu vreţi să studiaţi este bine să testaţi. „Companiile oferă stagii de practică şi este bine să vă oferiţi voluntar, să încercaţi mai multe domenii şi poate veţi avea surpriza să fiţi pasionat de ceva la care nici măcar nu v-aţi gândit înainte. Este bine să studiaţi înainte domeniul pe care vreţi să îl alegeţi. Sunt acum târguri pentru viitorii studenţi, prezentări ale specialităţilor, există posibilitatea să aflaţi foarte multe despre o facultate înainte să vă înscrieţi“, mai spune specialistul.

Nu renunţaţi la căutări

Dacă aţi făcut o facultate, v-aţi angajat, dar aţi constatat că nu vă place nu trebuie să renunţaţi. „Sunt multe cazurile în care mulţi tineri constată, după ce s-au angajat, că domeniul nu le oferă satisfacţii şi nu muncesc cu plăcere. Nu trebuie să se demoralizeze sau să se plafoneze. Se pot reorienta. Nu există o vârstă limită la care cineva să îşi schimbe complet cariera. Este mai bine să ne dăm seama că am făcut o alegere greşită şi să încercăm să schimbăm totul. Aşa vom ajunge să găsim o meserie care să ne placă. Important este să nu renunţăm“, mai spune psihologul. 

Citiţi şi:

Ponturile unui şef de resurse umane: „M-am săturat să văd în CV-uri: dornic să lucrez în echipă, comunicativ, disponibil la program prelungit“

Cele patru mari obstacole care ne împiedică să fim fericiţi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările