Botoşani: ULTIMA ORĂ: Prefectul a revocat consiliile de administraţie din spitalele CJ-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Cristian Roman a semnat astăzi revocarea Hotărârii Consiliului Judeţean prin care au fost mumite consiliile de administraţie ale spitalelor ce au trecut în subordinea Consiliului Judeţean.  

În şedinţa de săptămâna trecută consilierii judeţeni ai opoziţiei au adoptat o hotărâre prin care la cele şase spitale care au trecut în subordinea CJ au numit câte doi reprezentanţi în CA-urile unităţilor medicale. Persoanele numite au fost însă alese din rândul membrilor partidelor politice, fără să respecte legea care prevedea ca aceştia să fie jurişti sau economişti, angajaţi ai Consiliului judeţean.

„Nici juriştii din CJ nu au dat viza de legalitate. Legea spune că trebuie numiţi din rândul structurii responsabile, în speţă Consiliul Judeţean. Am solicitat consilierilor judeţeni reanalizarea hotărârii,  iar dacă răspunsul este negativ vom merge în isntanţa de  Contencios Administrativ. ", a declarat prefectul Cristian Roman.

Preşedintele Consiliului Judeţean  spune că activitatea spitalelor ar putea fi blocată în cazul în care aleşii judeţeni nu vor reveni asupra hotârârii luate săptâmâna trecută şi nu vor renunţa la clientelismul politic.  

„ Mă aşteptam la această revocare pentru că se reconfirmă ceea ce am semnalat şi eu consilierilor. Va trebui să rediscutăm pentru a treia oară hotârârea şi să găsim o soluţie pentru a nu se ajunge în Contencios şi a se bloca activitatea spitalelor." a declarat preşedintele CJ, Mihai Tâbuleac.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite