Botoşani: Deşeuri de 25.000 de lei

Comsiarii Gărzii de Mediu au reluat verificările în judeţ pentru a constata modul cum au înţeles unii să se ocupe de gestionarea deşeurilor. Prima amendă şi-a făcut deja apariţia.

Ştiri pe aceeaşi temă

25.000 de lei, atât este sancţiunea aplicată de către Comisariatul Judeţean de Mediu Botoşani autorităţilor locale din Darabani. Un control a scos la iveală faptul că reprezentanţii

Primăriei Darabani nu au  respectat autorizaţia de mediu în care se prevedea efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire la rampa de gunoi.

Potrivit conducerii Gărzii de Mediu Botoşani, unitatea administrativ teritorială nici măcar nu s-a obosit să prindă în buget bani necesari pentru astfel de investiţii şi nici nu s-au interesat la cât se ridică aceste costuri.

Rampa în cauză poate fi folosită până în 2014, însă, cu o condiţie: să se efectueze anual lucrări de îmbunătăţire.

„În urma unui control s-a constatat că primăria nu s-a ocupat de lucrările de îmbunătăţire a rampei de gunoi, aşa cum era prevăzut în autorizaţia de mediu. S-a aplicat o sancţiune contravenţională şi s-au dispus măsuri de remediere", a declarat Rodica Zelincă, şeful Gărzii de Mediu Botoşani.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările