Râul Someş poluat cu acid clorhidric la Beclean

Râul Someş poluat cu acid clorhidric la Beclean

Cisterna aparţinea firmei mureşene Dafcochim

O cisternă de acid clorhidric s-a răscurnat luni în curtea societăţii comerciale Dan Steel din Beclean şi peste 20 de tone de acid clorhidric au ajuns pe sol şi ulterior în râul Someş

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, iar cisterna răsturnată aparţinea unei firme din Târgu Mureş care efectua transportul către fabrica de oţel din Beclean. În urma cercetărilor s-a stabilit că accidentul se datorează unor defecţiuni tehnice la cisternă, ceea ce face ca vina să aparţină în totalitate transportatorului.
Marea problemă în cazul accidentului a fost cauzată de faptu că acidul clorhidric răsturnat a ajuns printr-o rigolă existentă în zonă până în apele râului Someş. Cantitatea a fost suficient de mare încât să modifice PH-ul apelor râului.
Din fericire apa potabilă din oraş nu a fost afectată deoarece staţia de colectare pentru oraşul Beclean este în amonte faţă de locul în care s-a produs incidentul, iar următoarea în aval este abia la Dej, efectele pluării fiind reduse considerail până acolo.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările