Episcop ortodox în ţara lui Moş Crăciun. „Colind meleaguri îndepărtate şi reci sub lumina călăuzitoare a Stelei Nordului”

Episcop ortodox în ţara lui Moş Crăciun. „Colind meleaguri îndepărtate şi reci sub lumina călăuzitoare a Stelei Nordului”

Episcopul Macarie în ţările nordice                   FOTO: FB/Episcopia Ortodoxă a Europei de Nord

De 11 ani, episcopul Macarie Drăgoi păstoreşte credincioşii ortodocşi români stabiliţi în ţinuturile Europei de Nord. Ierarhul îşi aminteşte atmosfera sărbătorilor din satul său natal, de la poalele Ţibleşului.

În martie 2008, Macarie Drăgoi a fost ales episcop al nou înfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este cunoscut ca „episcopul pelerin” deoarece străbate distanţe mari între comunităţile româneşti din Suedia, Norvegia, Finlanda, Groenlanda sau Danemarca. de la mii de kilometri distanţă, ierarhul îşi aminteşte cum era atmosfera de Crăciun acasă, în satul Spermezeu, din judeţul Bistriţa-Năsăud.

„Până târziu am crezut că toată lumea întâmpina Crăciunul aşa cum îl întâmpinau, de veacuri, ţăranii din satul meu natal, Spermezeu, de la poalele Ţibleşului. Freamătul pregătirilor cuprindea satul tot mai intens pe măsură ce ne apropiam de Ajun. Gospodăriile erau toate o forfotă. Se găteau bucatele tradiţionale pentru colindători, se primeneau şi se împodobeau veşmintele, se făcea curat în case şi în suflete”, povesteşte episcopul Macarie, citat de Basilica.ro

Preasfinţitul îşi aminteşte de copiii care abia aşteptau să umble pe la casele oamenilor cu vestea Naşterii Domnului.

„Toaţi erau bucuroşi de aceşti vestitori puri ai Inocenţei Întrupate care le strigau gazdelor: Sloboziţi Crăciunul în casă? Colindătorii mai mici primeau mere şi dulciuri. Mai târziu, la orele amiezii, ieşeau şi grupurile de doi sau trei băieţi, cu steaua lor mobilă. Ei colindau până spre miezul nopţii, trecând pe la fiecare familie: Primiţi steaua în casă?”, spune episcopul.

Punctul culminant al ajunului îl reprezenta „Viflaimul”, un spectacol la care asistau oamenii din tot satul, iar protagonişti erau tinerii care jucau rolurile lui Irod şi soldatului său, ale crailor Baltazar, Melchior şi Gaşpar, ale sfetnicului tâlcuitor, ale îngerului şi păstorilor din Betleem.



„Îmi amintesc că am avut primul meu rol în Viflaim chiar în decembrie 1989. Ar fi trebuit să interpretez cel mai important rol, care, ca replici şi interpretare, era al lui Irod. Pentru că nu eram, totuşi, suficient de fioros pentru a-l juca pe Irod, am fost desemnat să-l interpretez pe craiul Baltazar. Fericită potrivire”, mai spune PS Macarie, citat de Basilica.ro

Totul era lumină, în ajunul Crăciunului, în satul Spermezeu, adaugă episcopul născut pe acele meleaguri. Toate casele erau luminate, iar uşile erau deschise pentru a primi vestea că Iisus s-a născut.

„Acum nu mai port pe braţe steaua mobilă din copilărie, însă plecând de la Steaua Betleemului, colind meleaguri îndepărtate şi reci sub lumina călăuzitoare a Stelei Nordului. Sate luminate în noaptea de Ajun nu mai străbat, dar am întâlnit, în Scandinavia, obiceiul ca în noaptea polară a prăznuirii Crăciunului să fie aşezate la fereastră felinarele aprinse, simbol al unui obicei de demult: poate Maica Domnului, protejată de Bătrânul Drept Iosif, ar vrea să ceară adăpost undeva ca să-L nască pe Hristos şi aşa ar vedea că călătorii pribegi ar fi primiţi cu bucurie în casele oamenilor…”, se încheie mărturisirea ierarhului.

Cine este Episcopul Macarie Drăgoi

  • s-a născut la data de 9 mai 1977, în localitatea Căianu Mic, judeţul Bistriţa-Năsăud, din părinţii Vasile şi Ana din localitatea Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud. La Botez a primit numele Marius Dan.
  •     1983-1990 – urmează şcoala generală din localitatea Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud, iar clasa a VIII-a (1990-1991) la Şcoala Generală „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Cluj-Napoca
  •     1991-1996 – este elev la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava;
  •     1996-2000 – studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Teologie Pastorală;
  •     2000-2001 –Studii Aprofundate/Master la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Teologie Istorie;
  •     1998-2003 – îndeplineşte funcţia de secretar de cabinet al Înaltpreasfinţitului Părinte Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului;
  •     1999-2002 – este redactor la Radio Renaşterea din Cluj-Napoca;
  •     2001 – activează ca profesor suplinitor de religie la Şcoala „Ioan Bob” din Cluj-Napoca;
  •     23 iunie 2003 – este tuns în monahism la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, avându-l ca naş de călugărie pe Preasfinţitul Părinte Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, iar în data de 24 iunie 2003 este hirotonit ierodiacon de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei;
  •     2003-2005 – este redactor la Radio Reîntregirea din Alba Iulia;
  •     6 ianuarie 2004 – este hirotonit ieromonah de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, îndeplinind ascultările de preparator şi duhovnic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia;
  •     2004-2005 – urmează studii de specializare la universităţile Leeds şi Durham (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord);
  •     24 aprilie 2005 – este hirotesit protosinghel de către Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, şi numit eclesiarh al Catedralei mitropolitane şi profesor-duhovnic la Seminarul Teologic Liceal Otodox din Cluj-Napoca;
  •     16 martie 2008 – este hirotesit arhimandrit de către Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca;
  •     2 aprilie 2008 – susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu tema: Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1874-1916). Convergenţe şi divergenţe, sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru;
  •     5 martie 2008 – este ales Episcop al nou înfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Europei de Nord de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
  •     2 mai 2008 – este hirotonit arhiereu în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, de către Înaltpreasfinţiţii Bartolomeu, Mitropolitul Clujului; Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei şi de alţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
  •     6 iulie 2008 – este întronizat ca primul Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, în Catedrala sârbă „Sfântul Ierarh Sava” din Stockholm, de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon al Târgoviştei, Exarh patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;
  •     20 septembrie 2014 – susţine teza de doctorat la Facultatea de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu tema: Istorie, cultură şi spiritualitate în zona Văilor Ţibleşului, sub îndrumarea pof. univ. dr. Ioan Bolovan.

Casă tradiţională din satul Spermezeu, cumpărată de PS Macarie şi donată Complexului Muzeal Bistriţa

Pe aceeaşi temă:

Episcop român din Norvegia, în apărarea soţilor Bodnariu şi Nan, după discuţii cu aceştia

Episcop Norvegia: Greu de înţeles cum separarea forţată de familie poate fi în interesul copiilor

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: