Municipiul Baia Mare intră în carantină zonală. Oamenii se întorc la declaraţiile pe proprie răspundere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SURSA FOTO Instituţia Prefectului Maramureş
SURSA FOTO Instituţia Prefectului Maramureş

Municipiul Baia Mare intră începând de azi în carantină zonală. Intrările şi ieşirile din oraş vor fi supravegheate în permanenţă de filtrele de poliţie. Paradoxal, deşi măsurile sunt dure, slujbele religioase sunt în continuare permise, cu număr redus de participanţi.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a luat decizia carantinării zonale după ce incidenţa cazurilor, la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ din Maramureş, a depăşit pragul de 6 cazuri la mia de locuitori. 

Începând de azi, locuitorii oraşului se întorc la declaraţiile pe proprie răspundere ori de câte ori îşi părăsesc locuinţele. „Principale măsuri stabilite se referă la interzicerea circulaţiei în spaţii publice a  persoanelor, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator (adeverinţă eliberată pentru circulaţie în intervalul orar 6.00-22.00, semnată şi ştampilată de către conducătorul unităţii-instituţiei/unităţii/operator/agent economic, etc)”, transmit reprezentanţii CJSU Maramureş. 

Slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcaşurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane, număr care include şi persoanele care oficiază slujba religioasă. De asemenea, sunt interzise următoarele activităţi; organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise; organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii deschise şi închise, locuri de joacă, spaţii de tip after-school etc.. Restaurantele şi localurile vor fi închise, fiind interzisă servirea la terasă. 

A fost limitat programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 21,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care vor avea program nonstop şi în care personalul de serviciu va deservi clienţii la geam. 

Se limitează numărul de persoane în incinta hypermarket-urilor, supermarket-urilor şi magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică, cu asigurarea pentru clienţi a unei suprafeţe de 4 mp (din suprafaţa utilă a magazinului) şi cu păstrarea distanţei de 2 m între persoane. În zilele de sâmbătă şi duminică centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, cu excepţia agenţilor economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curăţătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă şi duminică produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice, în sistem ”take-away”/catering, agenţii economici din centrele comerciale (zona fast food).

Operatorii economici publici şi privaţi care desfăşoară activităţi de transport persoane/ şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfăşura în următoarele condiţii: prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2; administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată; pasagerii vor purta masca de protecţie pe tot parcursul călătoriei; numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport; se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport; accesul pasagerilor se va realiza pe uşa din faţă, iar coborârea pe uşa din spate. Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Vă recomandăm să mai citiţi:

FOTO Prima noapte de carantină după ora 23.00. Ce scuze au găsit românii care au încercat să scape de amenzi 

Pandemia de COVID-19. Carantina totală sau parţială, dilema specialiştilor şi politicienilor

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite