Primar de nota 2,85 - a ratat toate probele examenului de maturitate: „Nici nu am vrut vreodată să-l trec“

Primar de nota
2,85 - a ratat toate probele examenului de maturitate: „Nici nu am vrut vreodată să-l trec“

Petru Dochiei este primarul comunei Letea Veche

Petru Dochiei, primarul comunei băcăuane Letea Veche, una dintre cele mai importante comune din judeţ, a obţinut note sub 5 la toate cele trei probe scrise ale examenului de Bacalaureat din acest an.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comisia de evaluare a decis că valoarea noţiunilor acumulate de către primar este de 1,30 la Limba Română, 3,05 la Geografie şi 4,20 la Istorie.

Cu o medie de 2,85, Petru Dochiei a fost declarat respins la examenul de Bacalaureat.

El a absolvit anul acesta, la frecvenţă redusă, Liceul particular “Grigore Moisil” din Bacău.

Acesta este primul său mandat de primar, din partea PER, după ce a ocupat în trecut funcţia de viceprimar al comunei Letea Veche.

Petru Dochiei susţine că nu va depune contestaţie, ba mai mult, nici nu a vrut vreodată să ia note de trecere la acest examen.

Nu am rezolvat nicio cerinţă, ci doar am transcris subiectele formulate. Am avut eu un plan, pe care nu pot să îl dezvălui. Practic, nu am avut interesul să iau bacalaureatul, a susţinut cu tărie edilul comunei Letea Veche.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: