Cum s-au „evaporat“ banii din conturile Colegiului Medicilor Dentişti din Bacău
0O fostă secretară a Colegiului Medicilor Dentişti, filiala Bacău, a fost condamnată pentru delapidare, fiind acuzată a sustras aproape toate cotizaţiile medicilor. Este a doua lovitură primită de entitatea juridică în ultimii ani.
După ce în 2017 o fostă secretară a Colegiului Medicilor Dentişti din judeţul Bacău a fost condamnată pentru o delapidare de peste 40.000 de lei, la sfârşitul anului trecut, o altă angajată a fost condamnată pentru fapte similare.
Gabriela Brumă, fostă secretară a Colegiului Medicilor Dentişti Bacău a fost condamnată de instanţa de fond la 2 ani de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de săvârşirea infracţiunii de delapidare. Femeia a fost trimisă în judecată, fiind acuzată a sustras 23.258 de lei din visteria Colegiului. Judecătorii au obligat-o să achite suma sustrasă ilegală.
Atât în faţa procurorilor, cât şi a judecătorilor, fosta secretară a negat acuzaţiile reţinute în sarcina sa. Ea a recunoscut că a sustras banii ce reprezentau cotizaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentişti, însă a invocat că suma a fost luată la solicitarea preşedintelui Colegiului de la acea dată şi acordată acestuia cu titlu de împrumut. Preşedintele Colegiului, în schimb, a negat că ar fi primit bani cu împrumut de la secretară.
”Reprezentantul entităţii de la acea dată, respectiv numita M. R., nu a confirmat cele declarate de către inculpată, motiv pentru care, în cursul urmăririi penale, a fost efectuată o confruntare între aceste două persoane, dar fără niciun rezultat concludent, fiecare parte păstrându-şi poziţie iniţială. Acest din urmă act de cercetare cât şi din celelalte administrate în cauză nu au reliefat aspectul precizat de către inculpată, respectiv că suma de bani pe care a luat-o din casieria Colegiului Medicilor Dentişti - Bacău ar fi reprezentat un împrumut”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Bacău.
Fosta secretară a contestat sentinţa instanţei de fond, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Bacău, unde se va pronunţa sentinţa definitivă în acest caz, după judecarea căii de atac.