Povestea portughezului care a venit în România ca să facă afaceri, dar a cucerit lumea cu vocea sa, pregătind spectacole impresionante

Povestea portughezului care a venit în România ca să facă afaceri, dar a cucerit lumea cu vocea sa, pregătind spectacole impresionante

Ricardo Caria va începe un nou turneu FOTO arhivă personală

În urmă cu 11 ani ajungea, pentru prima dată, în România. Planul lui era să sprijine deschiderea unei fabrici, pentru o multinaţională, iar de atunci a rămas aici, iar acum derulează un proiect artistic intitulat. „Sempre Amalia". Este vorba despre portughezul Ricardo Caria, care a participat, în urmă cu câţiva ani, la Vocea României, dar şi la X Factor.

Ştiri pe aceeaşi temă

De atunci s-a implicat în diferite spectacole caritabile, dar şi-a transformat muzica şi în profesie.

„În momentul în care am venit în România nu m-am gândit că o să rămân. Lucram la o companie multinaţională americană în Portugalia. Mi s-a propus un contract pentru un an în România, în Arad, în vederea deschiderii unei fabrici noi. Am acceptat, era o provocare foarte interesantă pentru mine la nivel profesional şi personal.  Numai că un an s-au transformat în 11 deja şi sincer acum văd Romania ca şi Acasă!

Născut la Lisabona la 16 decembrie 1978, încă de la o vârstă fragedă Ricardo Caria şi-a dorit mereu să vadă lumea, să călătorescă, să descopere noi culturi şi oameni de la care să poată învăţa cum să se autodepăşească. A urmat cursurile Universităţii Tehnice din Lisabona, unde a absolvit ingineria mecanică. Timp de 10 ani - dintre care şase în România - a profesat ca inginer mecanic. România a fost ţara unde a hotărât să se stabilească definitiv, pentru că s-a îndragostit de meleagurile, oamenii şi tradiţia acestui popor. Tot aici şi-a întemeiat o familie şi are doi copii.

 Acum trei ani a avut curajul să îşi pună următoarea întrebare: "Cine este adevăratul Ricardo Caria?" Odată cu răspunsul a venit decizia prin care a hotărât că drumul său trebuie să se schimbe, pentru că din punct de vedere profesional nu se simţea împlinit. În plus, sufletul îi spunea că singura modalitate prin care ar putea să-şi urmeze visul ar fi acela de a alege muzica- cea mai aprigă dintre toate pasiunile sale! Astfel a ales o nouă cale, alimentat de o dorinţă arzătoare care îl inspiră să creeze şi să ducă la bun sfârşit proiecte culturale prin intermediul cărora notorietatea lui devine tot mai mare.

 

Încă de pe vremea în care studia pe băncile Universităţii (Instituto Superior Técnico – Lisabona) pasiunea pentru muzică a fost mereu prezentă. A avut câteva experienţe muzicale prin care a luat contact cu publicul şi a înteles ce înseamnă să îţi exteriorizezi sufletul pe ritmurile muzicii. În 2012 a participat la concursul de televiziune "Vocea României", fiind prima apariţie ca solist vocal la un post de televiziune naţional. Pâna în momentul de faţă a organizat două turnee la nivel naţional, cu un total de 25 spectacole, şi o audienţă combinată de peste 10.000 de oameni . Toate aceste spectacole au avut un scop caritabil şi au ajutat copii cu dizabilităţi şi cu probleme oncologice, pentru că un alt aspect pe care Ricardo pune foarte mare preţ este acela al acţiunilor caritabile.

„Tot timpul mi-am dorit să ajut oamenii, iar de când am hotărât să trăiesc făcând ce îmi place, după ce am pornit pe drumul acesta muzical, am făcut câteva turnee de spectacole caritabile în ţară. Am considerat că, dacă imaginea şi muzica mea pot să ajute la strângerea de fonduri, nu văd nici un motiv pentru care aş refuza să particip”

Alaturarea sa trupei D-Cent Band, a pus bazele proiectului Alma No Fado, proiect care a debutat în luna ianuarie 2015 la Arad şi care a continuat în luna octombrie 2015 cu un turneu naţional în 7 dintre cele mai mari oraşe ale României.

 

Ricardo Caria, portughezul a cărui inima bate în ritm de fado, vă invită să pătrundeţi dincolo de “uşa deschisă” a vieţii sale. Sensibilitatea şi jovialitatea reprezintă atuurile unui suflet cald cu sânge latin. Inginerul care construieşte poduri între suflete, ne aduce o fărâmă din patrimoniul cultural UNESCO prin acorduri sublime de fado. Alma No Fado nu este doar un spectacol muzical! Este povestea celor aproape două secole de istorie în care Fado-ul a evoluat constant pentru a se adapta ritmului culturii portugheze per ansamblu. Un gen care a rămas fidel naturii sale primare, şi anume un cantec al Lisabonei si al Portugaliei, un cântec despre mare şi lume, dornic să fie nu doar un simbol al identităţii Portugaliei recunoscut în ţara şi peste hotare dar şi o punte de legatură permanentă pentru un dialog multicultural. Fado-ul reprezintă cu siguranţă contribuţia majoră a Portugaliei la patrimoniul cultural imaterial al lumii.

Ricardo mai spune că Fado este muzica sufletului, iar tot ceea  ce face este din suflet pentru suflet, al lui sau al oricărei alte persoane.  Nu putea să facă alt gen muzical. E muzica fado un mod de a arăta lumii că şi prin viaţă, şi prin durere sau tristeţe se poate trece cântând, zâmbind (chiar dacă amar!)? Asta să însemne, de fapt, fado? Destin?

“De obicei, definesc Fado ca o melancolie veselă, în sensul în care se scrie şi se cântă mult despre dor, lipsuri, durere, dar şi despre mare, patrie şi bucurie. Fado este muzica sufletului, nu se înţelege, nici nu se explică, doar se întâmplă!”.

În 2016, Proiectul „Sempre Amalia”

Un proiect unic, o idee inedită, vizibilitate naţională, mii de spectatori şi un artist portughez, pentru care totul s-a dovedit a fi posibil. ”Sempre Amalia” este cel de-al doilea turneu susţinut de Ricardo Caria, în cadrul proiectului său de promovare a culturii portugheze în România.

Amalia Rodrigues a fost o sursă de inspiraţie importantă pentru artişti, precum Dulce Pontes, Mariza, Ana Moura dar şi pentru RICARDO CARIA.

Amalia Rodrigues a contribuit la punerea FADO ca gen muzical pe harta mondială a muzicii şi este cunoscută publicului din România, deoarece a susţinut concerte în ţara noastră in anii 60,70 si 80.

Turnelul  „Sempre Amalia” se va desfăşura în prioada 11-21 aprilie 2016. Ricardo Caria va susţine 9 spectacole în ţară: Bucureşti, Braşov, Sibiu, Deva, Cluj Napoca, Oradea, Timişoara şi Arad (doua spectacole) pentru a aduce pe scenă în anul 2016, povestea plină de mister a vieţii Reginei Incontestabile a FADO-ului - aşa cum Amalia Rodrigues este cunoscută pretutindeni. Amalia Rodrigues a fost şi este cea mai mare referinţă culturală din Portugalia.

„Sempre Amalia” poate deveni spectacolul eveniment care va spune lumii întregi povestea de viaţă a celei pentru care: ,,În Fado singurul lucru care contează este simţirea. Pentru ca Fado nu a fost creat ca să fie cântat. Pur şi simplu se întâmplă. Îl simţi! Fără să-l înţelegi sau să-l explici!”
Asta spunea Amalia Rodrigues despre muzica a cărei regină incontestabilă va rămâne pentru totdeauna cea mai mare referinta.

,,Două ore de muzică preluată în exclusivitate din repertoriul Amaliei, momente de incursiune în viaţa plină de enigme a faimoasei artiste; poezie; scurte momente de dans şi teatru, toate cu un singur scop: o călătorie înapoi în timp, pe ritmuri de chitară portugheză, pentru a retrăi şi a încerca să desluşim împreună misterul vieţii celei care a schimbat istoria muzicii pentru totdeauna”, spune artistul portughez.

Proiectul “Sempre Amalia” are si susţinerea Ambasadei Portugaliei în România.

„Este o imensă onoare şi plăcere să primim din partea Ambasadei Portugaliei în România o asemenea scrisoare de recomandare. Ea este semnata de Domnul Ambasador Joao Bernardo Weinstein căruia îi mulţumim din inimă. Turneul Sempre Amalia este cu un pas mai aproape de a fi posibil în ţara asta pe care atât de mult o preţuim! Să fiţi alături de echipa mea şi împreună să putem bucura mulţi oameni cu suflet mare! În numele meu şi al echipei mele un mare mulţumesc!”, spune Ricardo.

 

Vă mai recomandăm: Cele mai frumoase locuri din Portugalia: ţara muzicii fado şi a peisajelor care taie răsuflarea

Mariza, înainte de concertul de la Bucureşti: „Fado este muzica sufletului, nu cunoaşte graniţe“
 

Ricardo în timpul unui spectacol 

Imagini din aceeasi galerie
  • Ricardo în timpul unui spectacol 
  • Ricardo Caria umple sălile de spectacol
  • Ricardo Caria este iubit  de public 
  • Ricardo și turneul 
  • Ricardo Caria, la spectacol 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările