Mircea Luca, primarul din localitatea Ghioroc are venit dublu pe vreme de criză

„Comand, verific şi apoi mă plătesc pentru asta” este motto-ul lui Mircea Luca. Primarul comunei Ghioroc a găsit cea mai bună metodă de a face faţă crizei: se plăteşte ca să recepţioneze lucrările executate în comună.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câţiva angajaţi ai primăriei comunei arădene Ghioroc, în frunte cu primarul, au încasat, anul trecut, venituri suplimentare considerabile. Conform fişelor fiscale pe 2009, funcţionarii şi-au rotunjit veniturile cu sume chiar şi de două ori mai mari decat salariul de bază.

„Poate părea nesimţire”


Primarul comunei Ghioroc a câştigat, în 2009, mii de lei pe lângă salariu. A avut norocul să facă parte din comisii de recepţie a unor lucrări în comună, comisii numite, tot de primar.

Mircea Luca, primarul Ghiorocului, şi-a rotunjit veniturile lunare cu 2.381 de lei la începutul anului şi cu alţi 5.841 de lei, în lunile iunie si iulie.

„Am făcut parte din comisia de recepţie a unor investiţii făcute la şcoală, a unor construcţii realizate în comună şi, conform legii, am luat o indemnizaţie pentru această activitate”, a explicat Mircea Luca, primarul comunei. Aceste indemnizaţii au ridicat veniturile edilului la peste 50 de mii de lei în anul care a trecut. „Ştiu că în contextul actual poate părea că e un salariu nesimţit, că sunt venituri foarte mari, dar vă asigur că nu sunt bani luaţi ilegal”, a mai adăugat edilul.

Control de la prefectură

De asemenea, acesta s-a declarat dispus să restituie aceşti bani în cazul în care un control al autorităţilor ar decide că sumele sunt necuvenite. La rândul său, prefectul Aradului, Călin Bibarţ, a declarat că prefectura a atacat deja în contencios administrativ toate actele autorităţilor locale ce prevăd majorări salariale. „În plus, noi derulăm chiar în această perioadă controale la primăriile din judeţ şi vom verifica şi acest aspect”, a mai explicat Călin Bibarţ. Şi Curtea de Conturi a trecut la verificarea veniturilor bugetarilor din comună.

„Ştiu că poate părea că sunt venituri nesimţite, acum, în criză“.
Mircea Luca, primar Ghioroc

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările