Jandarmii arădeni au fost angrenaţi anul trecut în peste 4.500 de misiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaluarea activităţii a avut loc astăzi
Evaluarea activităţii a avut loc astăzi

Jandarmii arădeni au fost angrenaţi anul trecut în misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice, misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat şi independent şi intervenţii la solicitările primite din partea cetăţenilor.

Pe linia asigurării şi restabilirii ordinii publice, au fost desfăşurate 4527 misiuni, printre care se numără misiunile la manifestărilecultural-artistice, religioase sau promoţionale, manifestările sportive, manifestările de protest, cele desfăşurate pe timpul vizitelor oficiale, de asigurare a ordinii publice la instanţele judecătoreşti şi acţiunile de intervenţie.

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă în rândul cetăţenilor, în cursul anului 2013, au fost desfăşurate 3631 misiuni de menţinere a ordinii publice, prin sistemul patrulelor mixte şi al patrulelor de jandarmi.

„Pe timpul desfăşurării misiunilor pe linia ordinii publice, au fost întocmite actele de constatare în cazul a 385 infracţiuni cu 414 autori şi au fost depistate 9 persoane urmărite naţional şi internaţional. Au fost de asemenea aplicate 3801 sancţiuni contravenţionale iar valoarea amenzilor a fost în valoare de 1.143.315 lei”, a declarat Emilia Fînaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

Misiuni de protecţie instituţională

De asemenea, în anul 2013, jandarmii au asigurat protecţia instituţională şi ordinea publică la obiectivele aflate în responsabilitate. A fost asigurată protecţia transporturilor de produse cu caracter special, a transporturilor de bunuri şi valori şi a corespondenţei clasificate.

„Pentru anul 2014, jandarmii arădeni şi-au propus ca obiective dezvoltarea cooperării şi colaborării cu instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, creşterea eficienţei misiunilor de menţinere şi asigurare a ordinii publice pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, consolidarea imaginii pozitive de care Jandarmeria se bucură în rândul comunităţii locale”, mai declară Emilia Fînaţă.

Evaluarea activităţii desfăşurată de jandarmii arădeni în anul 2013 a avut loc astăzi la la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.

La activitatea de evaluare au participat din partea Instituţiei Prefectului - Judeţul Arad, subprefect Radu Stoian alături de reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul de ordine şi siguranţă publică şi ai instituţiilor publice locale cu care inspectoratul cooperează şi colaborează pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin. Din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat colonel dr. Robert Iulian Vîţă, împuternicit adjunct al inspectorului general.

Vă mai recomandăm: Jandarmeria Bucureşti a participat la peste 1.500 de mitinguri, marşuri, pichete şi greve, în 2013

Câinii jandarmilor se pregătesc pentru misiuni

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite