FOTO O familie din Teleorman trăieşte într-un container de tablă, după ce casa i-a fost distrusă de inundaţii

FOTO O familie din Teleorman trăieşte într-un container de tablă, după ce casa i-a fost distrusă de inundaţii

Familia Cişmaru doarme într-un container

Pentru familia Didinei Cişmaru Paştele din acest an a însemnat potopul.  Apele râului Teleormanul au dat buzna peste gospodăria din satul Zloteşti şi au provocat pagube însemnate. De atunci oamenii locuiesc într-o casă modulară, un container de tablă aşezat într-un colţ de sat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Apele umflate ale râului Teleormanul au dat năvala peste gospodăria femeii chiar în noaptea de Înviere. Oamenii şi-au luat copiii şi-au fugit din calea apelor, nu înainte de a salva animalele din curte. ”Au venit nişte oameni de la primărie pe la 12 noaptea şi ne-au spus să ne pregătim să plecăm că vine apa. Apa a venit pe la 4.00 şi a făcut ravagii. A căzut întâi grajdul în care aveam animalele, dar au scăpat că le scosesem”, povesteşte femeia, amintindu-şi clipele de coşmar prin care a trecut.
 
Câteva nopţi, Didina Cişmaru, soţul ei şi cei doi copii de 7 şi 13 ani au dormit la şcoala din localitate. „N-avem cum să venim acasă, apele s-au retras foarte greu. Se mai văd pereţii uzi şi acum, deşi a trecut mai bine de o lună de la inundaţii”, explică femeia.
 
Abia după ce potopul a trecut, familia Cişmaru a putut vedea urmele dezastrului: o casă de pământ răvăşită de viitură, în care nu se mai putea locui din cauza stricăciunilor provocate de ape. Oamenii au primit ajutor de la Prefectura Teleorman. Prin intermediul instituţiei la ei a ajuns locuinţa modulară care acum le ţine loc de casă.

De la Paşte familia Didinei Cişmaru îşi duce traiul între casa căzută unde au rămas animalele şi locuinţa de tablă aşezată într-un alt colţ de sat. Zilnic, oamenii fac zeci de drumuri între cele două locaţii. Într-o parte mănâncă, în alta dorm. ”Dormim în casa modulară, acolo pregătesc copiii de şcoală. Dimineaţa la 6.00 îi pun la microbuz să se ducă la şcoala de la Tătărăştii de Jos. Vin acasă fac curat şi plec să hrănesc animalele rămase aici. Aici fac mâncare, aici spăl. Mă duc înapoi acolo iar. Copiii vin aici de la şcoală să mănânce şi se duc să-şi facă temele la casa modulară. Seara venim iar la animale. Aşa o ţinem toată ziua. Cred că fac şi zece drumuri pe zi”, povesteşte femeia.
 
Le-a căzut casa în 2005 şi au reparat-o pe datorie
 
Familia Cişmaru a trecut prin aceeaşi experienţă în 2005, când casa a fost afectată grav de inundaţii . „A fost la fel. N-am putut sta în casă multă vreme. Au venit şi au evaluat pagubele şi ne-au zis că ne ajută. N-am primit nimic. Până la urmă am reparat noi. Azi un perete, mâine altul”, mai spune femeia.
 
Şi după inundaţiile din acest an oficialii au venit să evalueze pagubele şi le-au promis ajutor. Până acum oamenii nu au primit nicio cărămidă, dar încă mai speră. Nu au nicio posibilitate să repare cu forţe proprii ceea ce a stricat apa. Adulţii familiei muncesc cu ziua prin sat, pentru a câştiga o pâine. Singurul venit stabil sunt alocaţiile copiilor şi ajutorul suplimentar de la stat . Toate acestea însumează 146 de lei.
 
Fetiţa familiei este premiantă
 
Florentina este fetiţa de 13 ani a Didinei Cismaru. Elevă în clasa a VI-a la şcoala din localitate, fata iubeşte învăţătura şi visează să ajungă jurnalist. În ciuda greutăţilor şi a condiţiilor precare este premiantă şi iubeşte cartea.  Îşi face temele în casa modulară unde a ajuns familia ei după potopul de la inundaţii şi atunci când rămâne fără curent, mai scrie şi la lumânare. „Mai rămânem fără lumină, dar scriu la lumânare. Este mai greu acum, dar m-am învăţat”, spune fetiţa. Mama recunoaşte că nu întotdeauna banii îi ajung pentru a îi asigura fetei rechizitele necesare, dar face eforturi pentru că Florentinei îi place şcoala: „Ne chinuim să îi luăm rechizite pentru că ei îi place la şcoală şi învaţă. Îi place cartea şi asta e un lucru bun. E păcat să nu o încurajăm”, povesteşte femeia.

În colţul de sat din Zloteşti unde apele au năvălit de Paşte alte câteva familii au avut de suferit. Majoritatea sunt familii de rromi cu case de pământ, fără niciun venit în afara ajutoarelor sociale, care îşi duc viaţa la limita suravieţuirii. Cu toţii aşteaptă o mână întinsă pentru a-i ajuta să repare ceea ce inundaţiile au stricat. Până acum, deşi a trecut mai bine de o lună de la inundaţii, nu au primit materiale de construcţie şi nici  vreun ajutor bănesc.
 
Imagini din aceeasi galerie
  • Grajdul în care țineau animalele a căzut după inundații
  • Locuința familiei Cișmaru are nevoie de reparații
  • Florentina își face lecțiile în casa modulară
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările