Cine este românca din diaspora citată la CNCD pentru un like pe Facebook: „Am ajuns mai rău ca-n vremea lui Ceauşescu“

Cine este românca din diaspora citată la CNCD pentru un like pe Facebook: „Am ajuns mai rău ca-n vremea lui Ceauşescu“

FOTO Shutterstock

Unul dintre cei 11 teleormăneni care s-au trezit cu citaţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru comentarii şi like-uri pe Facebook la postări ce o vizau pe o angajată a Primăriei Alexandria locuieşte în Spania. Femeia spune că a dat doar un like la o postare cu un purceluş.

Ştiri pe aceeaşi temă

O femeie originară din Alexandria, mutată în Spania de circa 20 de ani, s-a trezit citată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că a dat un like la o postare cu un purceluş, pe grupul public de Facebook  „Alexandria, Teleorman, România”. „Cineva a pus un purceluş şi mi s-a părut aşa de haios. Am dat un like şi...”, a declarat doamna pentru „Adevărul“.

Aceasta ne-a rugat să nu-i dezvăluim identitatea pentru că are rude în Alexandria şi se teme pentru ei. Ne-a povestit că nu se aştepta ca de la un simplu Like să se ajungă aşa departe.

„Nu ştiu ce vor. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar n-am să vin în ţară pentru aşa ceva pentru că nu am de ce“, adaugă femeia, în vârstă de 40 de ani, ce urmează o specializare în domeniul farmaciei.

Ne-a povestit că, săptămâna trecută, la adresa de domiciliu a părinţilor săi a fost adus un plic pentru ea. Sfătuiţi de teleormăneancă, părinţii au refuzat plicul. „Nu mai locuiesc demult la adresa aceea. Nu ştiu ce e în plic. Nu am fost de acord pentru că nu aveam nimic de luat“, mai spune ea. Mărturiseşte că seara s-a uitat pe Facebook, a văzut că mai mulţi oameni din Alexandria care au comentat la postări de pe Facebook au primit plicuri de la CNCD şi aşa a făcut legătura ce putea să fie în plicul acela. Ea urmăreşte periodic pe reţelele sociale ce se întâmplă în ţară şi în oraşul natal.

Ca lucrurile să-i fie clare, ea a consultat un avocat care i-a spus că acuzaţiile care i s-ar aduce – de discriminare pentru un Like pe Facebook – nu stau în picioare. „Şi dacă aş fi zis că e grasă şi dumneavoastră dacă-mi ziceţi mie că sunt urâtă şi sunt urâtă n-am de ce să mă supăr, asta e realitatea. N-am discriminat pe nimeni“, susţine aceasta.

Românca din Spania se mai întreabă de ce autoarea plângerii nu s-a adresat instanţei dacă „s-a simţit atât de deranjată“. „Chiar vor să astupe gurile la toţi? Chiar mergem din prostie în prostie, chiar nu se poate să ne expunem un punct de vedere sau să facem o glumă sau să disuctăm despre ceva. Am ajuns mai rău ca pe timpul lui Ceauşescu“, consideră aceasta.

Femeia a plecat din ţară în urmă cu 20 de ani pentru un trai mai bun, gest pe care ne-a mărturisit că nu-l regretă o clipă. Are în minte exemple negative legat de modul în care a fost tratată şi de privirile respingătoare pe care le-a primit când a venit în vacanţe în ţara natală:

„Nu m-aş întoarce pentru nimic în România pentru că nu eşti respectat, pentru că îţi vorbeşte cum îţi vorbeşte. (...) N-am de ce să mă întorc în ţară. România pe mine nu m-a reprezentat şi nu mă reprezintă cu nimic, România nu mi-a făcut niciun favor, nici mie, nici copiilor mei“.

Ce doreşte e ca un om - preşedintele, zice ea, sau „cineva“ - să pună „stop la ceea ce se întâmplă în ţară “.

Alt teleormănean citat de CNCD: Asta nu o să mă sperie. O să postez în continuare

Un alt teleormănean care s-a trezit cu citaţie de la CNCD este Ionuţ Neacşu. Are 36 de ani şi e administratorul unei firme. Ca şi în cazul femeii din Spania, citaţia i-a fost trimisă la adresa de domiciliu, unde acum locuiesc părinţii săi, în comuna teleormăneană Poieni. „Deja citisem ce se întâmplă. Le-a zis să nu primească nimic în numele meu“, afirmă Ionuţ.

De vreo 7 ani locuieşte în Alexandria şi e prima dată când are de a face cu o plângere legată de comentariile făcute pe Facebook.

Mai spune că nu se aştepta să se ajungă aici şi califică situaţia drept „absurdă“:

„Pentru câteva comentarii să fiu chemat la Bucurşeti pentru a da explicaţii. Asta nu o să mă sperie. O să postez în continuare. (...) Pentru ceea ce se întâmplă ne-au dat de înţeles că ei s-au speriat“.

Avocat specializat în drepturile omului: Nu e discriminare

În plângerea adresată CNCD, autoarea acesteia invocă articolul 15 din Legea Discriminării care se referă la demnitatea personală.

Articolul 15 cuprinde: „Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propaganda naţionalist-şovină, de instigare la ura rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia“.

Reporterul „Adevărul“ a luat legătura cu Radu Chiriţă, avocat şi profesor specializat în Drepturile Omului, Drept Penal şi Drept Constituţional. Acesta susţine că unele dintre comentariile de pe Facebook sunt „jignitoare“, însă nu s-ar încadra la acuzaţia discriminare întrucât nu se îndeplinesc afirmaţiile din a doua parte a articolului invocat de autoarea plângerii la CNCD.

„Din punctul meu de vedere, o parte dintre comentariile respective sunt jignitoare şi pot aduce atingere demnităţii persoanei, caz în care persoana ar avea la dispoziţie doar o acţiune civilă să le ceară despăgubiri pentru daunele de imagine, dar nu e o formă de discriminare. Discriminarea se poate face inclusiv prin jignirea sau atingerea demnităţii unei persoane, dar ca urmare a apartenenţei sale la un grup. (... ) În măsura în care îi zic unei persoane că e coruptă, că e grasă, că ... , o afectez pe ea, dar nu am un grup, deci, în consecinţă nu poate intra pe articolul 15“, afirmă Radu Chiriţă.

Întrebat ce ar putea păţi teleormănenii care nu se prezintă la CNCD pe 5 iunie să-şi prezinte punctele de vedere, Chiriţă declară că „faptul că persoanele nu se prezintă nu atrage niciun fel de sancţiune“. Iar dacă nu trimit un punct de vedere prin poştă, acela nu va fi luat în calcul, iar CNCD a acţionat conform procedurii va analiza cazul în funcţie de dovezile pe care le are cu sau fără acele puncte de vedere.

Legea Discriminării:

Legea Discriminării by Florina Pop on Scribd

 

Povestea citaţiilor, pe scurt

Mai mulţi locuitori din judeţul Teleorman au fost citaţi de CNCD după ce au comentat şi au dat Like pe Facebook, pe grupul public „Alexandria, Teleorman, România“, la adresa unei angajate a Primăriei Alexandria - Cristina Teodorescu, poliţistă locală, totodată fina primarului. Ea a solicitat reprezentanţilor CNCD să nu dezvăluie conţinutul plângerii. Întrebată marţi, 22 mai, pentru „Adevărul“, care e motivul pentru a cerut asta, Cristina Teodorescu susţine că i „se pare normal ca fiind vorba de o persoană privată ca lucrurile să se deruleze în privat“.

Ea a mai declarat, tot ieri, că a făcut plângere la CNCD întrucât „orice persoană din România are dreptul să se apere în momentul în care este jignită, umilită, în momentul în care este călcată în picioare, ceea ce s-a întâmplat începând din octombrie 2017 şi continuă şi acum după ce ei au primit înştiinţarea de la CNCD“.

„Acolo, oameni care nu m-au văzut niciodată, care nu mă cunosc, care nu ştiu cum arăt nici fizic, care nu ştiu cine sunt, care nu au nicio legătură cu mine, cu familia mea, cu ceea ce fac eu s-au gândit ei, timp de trei luni de zile, că trebuie să-mi spună că sunt grasă, obeză, supraponderală, că sunt porc, că sunt balenă, că sunt ren, multe, retardată psihic, handicapată, în toate felurile“, a declarat Cristina Teodorescu pentru „Adevărul“.

Haller Istvan, membru în CNCD cu statut de secretar de stat, a declarat, marţi, 22 mai, pentru „Adevărul“, că prin acele citaţii trimise persoanelor din Teleorman acestea sunt invitate să-şi spună punctul de vedere. „Conform legii noastre, în momentul în care noi primim o petiţie, indiferent cine şi împotriva cui se plânge, avem obligaţia să cităm părţile. Atunci doamna respectivă s-a plâns împotriva unor persoane, noi, conform prevederilor legale, am trimis citaţiile respective ca să vină într-o zi la CNCD. Dacă doresc, pentru că nu este obligatorie prezenţa, vin şi explică în faţa CNCD-ul despre ce este vorba, dacă nu vin, nu este nicio problemă, pot să trimită şi prin poştă un punct de vedere şi noi analizăm după aceea. Noi avem obligaţia să cităm“, mai afirma Haller.

Această instituţie poate aplica amenzi până la 100.000 de euro.

Ce este CNCD

Potrivit site-ului insituţiei, CNCD este „autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării. Consiliul este garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care Romania este parte”.

Într-un material publicat pe Adevărul, surse din CNCD declarau că Tatiana Sandu, şefa femeilor PSD din Teleorman, apropiată  de Liviu Dragnea şi de premierul Viorica Dăncilă, ar fi cea care înclină balanţa în CNCD în funcţie de interese politice. Numirea Tatianei Sandu s-a făcut anul trecut.

Din ultimele decizii al CNCD amintim: Viorica Dăncilă (premier PSD): „Aceşti oameni cred că sunt autişti“ (despre cei care vorbesc în Parlamentul European despre situaţia din România) - CNCD nu i-a dat nici măcar avertisment; Klaus Iohannis (preşedintele României), despre înregistrările publicate de fostul deputat PSD Vlad Cosma cu procurorii din Prahova: „Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA“ - CNCD l-a amendat cu 2.000 de lei; Cristian Tudor Popescu (jurnalist), despre Viorica Dăncilă: „Coafura aceasta îmi aminteşte de pavianul cu mantie“ - CNCD l-a amendat cu 1.000 lei.

Mai puteţi citi:

Teleormăneni chemaţi să dea cu subsemnatul la CNCD după ce au dat Like pe Facebook la nişte postări care o vizau pe o angajată a Primăriei Alexandria

Filiera Teleorman. Cum a ajuns CNCD să ia decizii revoltătoare

citeste totul despre: