Tâlhărie „acoperită” de promisiunea unei partide de sex. Autorul a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Poliţiştii din Sebeş l-au reţinut pe un tânăr bănuit de tâlhărie. Cu complicitatea unei femei, acesta i-ar fi sustras unui bărbat o sumă de bani.

Potrivit IPJ Alba, la data de 21 februarie 2021, poliţiştii de investigaţii criminale din Sebeş l-au identificat şi reţinut pe un tânăr de 29 de ani, din comuna Roşia de Secaş, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în după amiaza zilei de 21 februarie a.c., în timp ce se afla împreună cu o femeie în zona autogării din Sebeş, l-ar fi abordat pe un bărbat de 35 de ani, din judeţul Brăila, căruia i-ar fi propus să întreţină raporturi sexuale cu femeia, contra unei sume de bani.

Aceştia s-ar fi deplasat la un hotel din Sebeş, iar, la un moment dat, după ce bărbatul de 35 de ani şi femeia au intrat într-o cameră, tânărul ar fi pătruns în interiorul acesteia, împingându-l pe păgubit şi i-ar fi sustras suma de 700 de lei.

Ulterior, împreună cu femeia, tânărul a părăsit hotelul şi s-ar fi deplasat la un apartament din municipiul Sebeş, unde locuiesc fără forme legale, loc în care a fost identificat de poliţişti.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Securitatea şi şcoala în comunism. Elevii care ascultau Europa Liberă sau voiau să fugă din ţară, atent filaţi

 

Doi locuitori cu COVID-19 au băgat o comună întreagă în scenariul roşu şi au închis şi singurul bar din sat

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite