Medic de familie, după o discuţie cu colegi din Franţa şi UK: „Societatea românească şi-a bătut joc de mine, de munca mea“

Medic de familie, după o discuţie cu colegi din Franţa şi UK: „Societatea românească şi-a bătut joc de mine, de munca mea“

Medicul de familie Mădălina Vesa s-a vaccinat şi cu a treia doză de vaccin

Un medic de familie din Alba Iulia descrie în câteva cuvinte o discuţie purtată cu colegi din Marea Britanie şi din Franţa pe tema pandemiei şi explică motivul pentru care şi-a făcut doza a treia de vaccin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicul de familie Mădălina Vesa susţine că în alte ţări europene, unde rata de vaccinare este mult mai mare decât cea din România, situaţia în spitale este aproape normală, iar cazurile de COVID sunt în general moderate spre uşoare, ca gravitate.
 
”La prima doză am fost foarte entuziasmată. Am simţit că fac parte dintr-un moment istoric. Am făcut vaccinul pentru sănătatea mea, a familiei şi a comunităţii, să scăpăm cât mai repede de aceasta pandemie.
 
Să nu intrăm în colaps economic, social. Îmi doream normalitate. Doza a 3-a am făcut-o doar pentru a mă proteja pe mine. Societatea românească şi-a bătut joc de mine, de munca mea de medic, îmi pune continuu familia în pericol.
 
Ieri, înainte de o şedinţă cu medici de familie din Europa, am întrebat colega din UK: cum e la voi… şi îmi răspunde că au foarte multe cazuri la cabinetul medicului de familie, dar spitalele sunt aproape goale.
 
Pacienţii au forme uşoare ce se vindecă mai repede ca şi cele de anul trecut. Îmi întreb colegul din Franţa cum e la ei. Îmi răspunde că nu prea mai are consultaţii, activitatea lui de medic de familie a revenit la normal, spitalele sunt goale.
 
Dar au o rată de peste 90% de vaccinaţi. Am înghiţit în gol şi speram să nu mă întrebe acelaşi lucru”, a scris pe Facebook, Mădălina Vesa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările