Fosta fabrică Schweighofer din Sebeş, amendată pentru un transport de lemn importat cu documente greşite

Fosta fabrică Schweighofer din Sebeş, amendată pentru un transport de lemn importat cu documente greşite

Imagine din fabrica de la Sebeş a companiei austriece. Foto Adevărul

Inspectorii Gărzii Forestiere Cluj au descoperit marţi, 8 martie 2022, la un control făcut împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Române la un agent economic din Sebeş, judeţul Alba, peste 2.100 metri cubi de lemn însoţit de documente care nu respectă legislaţia în vigoare

Ştiri pe aceeaşi temă

”Materialul lemnos a fost importat de agentul economic dintr-un stat membru al UE, însă documentele de însoţire nu respectă prevederile HG 497/2020 privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase,  încălcându-se astfel Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, se susţine într-un comunicat al Ministerului Mediului.

În aceste condiţii, inspectorii silvici au aplicat o amendă contravenţională de 30.000 lei şi s-a procedat la confiscarea contravalorii materialului lemnos.

Comunicatul ministerului nu precizează despre ce societate este vorba, dar surse locale susţin că firma amendată este HS Timber Group, fosta Holzindustrie Schweighofer, care deţine la Sebeş una dintre cele mai mari fabrici de procesare a lemnului din România.  

Valoarea cantităţii de lemn confiscate depăşeşte 400.000 de lei. Potrivit unor surse din interiorul fabricii din Sebeş, greşeala s-ar referi la faptul că ar fi întocmit greşit actele de pentru transportul din import, scriind „pin“ în loc de „molid“.

Reacţia HS Timber Productions


Potrivit unui comunicat de presă, HS Timber Productions, parte a HS Timber Group, în cazul a patru transporturi făcute în ultimele luni şi importate din Uniunrea Europeană, verificate de Garda Forestieră Cluj şi de autorităţile locale, a apărut o eroare în înregistrarea speciilor de arbori transportaţi.

„Transporturile sunt toate însoţite de documente care dovedesc originea legală a lemnului. Din păcate, o eroare umană din partea companiei de transport - mai exact o eroare în înregistrarea speciilor de arbori transportate - este cauza problemei. Această eroare nu a fost remediată înainte de recepţie”, menţionează compania.

HS Timber Group este activ preponderent în industria lemnului, dar, de asemenea, în comerţul cu material lemnos şi producerea energiei din surse regenerabile. Grupul deţine trei fabrici de cherestea şi două fabrici de panouri în România şi o fabrică de cherestea în Germania. HS Timber Group GmbH este o companie a Evergreen Private Foundation.

Compania HS Timber Productions a anunţat în ianuarie 2022 reducerea activităţii în România cu 30%, ceea ce înseamnă concedierea a câteva sute de angajaţi. Va fi închisă fabrica din lemn de la Siret şi se vor reduce semnificativ operaţiunile la fabrica din Rădăuţi, ambele în judeţul Suceava.

HS Timber Productions îşi continuă activitatea cu două fabrici de cherestea (Sebeş - Alba şi Reci - Covasna) şi o fabrică de panel (Comăneşti - Bacău), cu un total de aproximativ 2.400 de angajaţi. Decizia privind reducerea activităţii va intra în vigoare începând cu 30 martie 2022, ”din cauza condiţiilor generale dificile de pe piaţa lemnului”.

  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările