Cum sunt sfidate regulile de către şoferi la o trecere la nivel cu calea ferată VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O maşină traverseaza linia ferată în timp ce semnalele luminoase sunt în funcţiune
O maşină traverseaza linia ferată în timp ce semnalele luminoase sunt în funcţiune

O trecere de nivel cu calea ferată din Blaj, fără bariere, este ”forţată” de mulţi şoferi, care se expun astfel unui pericol major.

Şoferii beneficiază de faptul că nu sunt bariere şi forţează trecerea după porinirea semnalelor luminoase de culoare roşie care anunţă trecerea iminentă a unui tren.

Un participant la trafic din Blaj a surprins două maşini care au traversat în acest mod şi a postat filmul video pe Facebook.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, participanţii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenţă sporită la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz. 

Astfel, ”la trecerea la nivel cu o cale ferată curentă, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească în dreptul indicatorului ce obligă la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborâre ori în poziţie orizontală şi/sau semnalele sonore şi luminoase care anunţă apropierea trenului sunt în funcţiune”. 

”La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se conformeze semnificaţiei semnalelor agentului de cale ferată. La art. 102, alin (3), lit. c se arată că ,,neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, se arată în legislaţie. 

Şoferii din România nu trebuie să uite faptul că conducătorul de autovehicul nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce dacă sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus în aceste condiţii.

Vă mai recomandăm:

 

Primul mare ierarh care îndeamnă credincioşii să se vaccineze. Mesajul Cardinalului Lucian Mureşan

 

O atletă care a participat la trei olimpiade a ajuns poliţist rutier la Alba Iulia. Are în palmares zeci de medalii

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite