Concursuri cu „cântec“ la Primăria Alba Iulia. ANFP contestă în justiţie acte prin care s-au ocupat două funcţii publice

Concursuri cu „cântec“ la Primăria Alba Iulia. ANFP contestă în justiţie acte prin care s-au ocupat două funcţii publice

Sediul Primăriei Alba Iulia

Demers fără precedent al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici faţă de o instituţie publică din Alba. Reprezentanţii ANFP au depus la Tribunalul Alba o cerere de chemare în judecată a viceprimarului cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia şi a două persoane care au câştigat concursurile organizate de instituţie pentru două posturi publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dosarul a fost înregistrat a Tribunalul Alba în data de 6 decembrie 2019. Obiectul cauzei îl constituite anularea unui concurs din data de 26 august 2019, precum şi a două dispoziţii emise în 29 august 2019.
 
Pârâţi în dosar sunt Primăria Alba Iulia, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Alba Iulia (Voicu Paul) şi cei doi candidaţi care au câştigat concursurile: Bereş Vasile şi Oprean Larisa Victoria. Deocamdată, cauza nu a primit un termen de judecată. Procesul este unicat pe rolul instanţelor din Alba, până în prezent nemaifiind înregistrat un dosar prin care ANFP să solicite anularea unui concurs şi a dispoziţiilor emise pentru angajarea persoanelor care au obţinut cel mai mare punctaj şi au fost declarate admise pentru ocuparea posturilor. 
 
 
Bereş Vasile este un fost director al Direcţiei Sanitar-Veterinare Alba şi a fost condamnat în 2013 la 1 an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Acesta este apropiat cercurilor politice din cadrul PNL Alba, ceea ce arată că obţinerea postului vizat nu este întâmplătoare. Bereş a candidat, la concursul organizat în 26 august 2019, pentru postul de şef al Serviciului aministrare pieţe, târguri şi gestionarea câinilor fără stăpân. La concurs s-a mai înscris un candidat, care, în final, nu s-a mai prezentat. Prin urmare, rămas singur în competiţie, Bereş Vasile a obţinut 71,8 punte la proba scrisă şi 83,6 puncte la interviu. Procedura s-a finalizat cu o dispoziţie emisă de viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul, în 29 august 2019.
 
 
Al doilea concurs contestat de ANFP a avut loc în 21 august 2019 şi a vizat o funcţie publică de poliţist local la Compartimentul protecţia mediului din Biroul instruire logistică, activitate comercială, protecţia mediului la Poliţia Locală Alba Iulia. Un număr de 12 candidaţi, din 15 înscrişi iniţial, au participat la proba scrisă. Singurul candidat admis, cu 52 de puncte, a fost Oprean Larisa Victoria. Aceasta a mers la interviu, unde a obţinut punctajul de 66,66 puncte. Ambii părinţi ai candidatei Oprean lucrează la Primăria Alba Iulia. 
 
 
În cazul acestui concurs, a existat o contestaţie la proba scrisă, dar a fost respinsă de către comisia de concurs. Mai mult decât atât, comisia a redus punctajul contestatorului Crişan Andrei, de la 40,25 puncte, cât a obţinut iniţial, la 34 puncte după contestaţie. Şi în acest caz, la finalizarea procedurii a fost emisă o dispoziţie de către viceprimarul cu atribuţii de primar. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: