Afacerist român condamnat în Italia pentru proxenetism cu minore. Arestat la 15 ani de la săvârşirea faptelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a coordonat o reţea de prostituţie în urmă cu 15 ani. Foto Arhivă Adevărul
Bărbatul a coordonat o reţea de prostituţie în urmă cu 15 ani. Foto Arhivă Adevărul

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost arestat preventiv la Curtea de Apel Alba Iulia în baza unui mandat european şi urmează să fie predat autorităţilor italiene pentru a executa o pedeapsă cu închisoare.

Cristian Gheorghe S., din judeţul Sibiu, a fost condamant de autorităţi judiciare din Veneţia la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare şi 20.000 de euro amendă, din care a rămas de executat pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi 17.000 de euro amendă în urma aplicării graţierii parţiale.

Bărbatul a fost judecat pentru faptul că, în perioada februarie 2005 - iunie 2006 a organizat traficul de persoane prin obligarea mai multor fete provenite din România (majoritatea minore), uzând de acte de violenţă şi ameninţări, să practice prostituţia în zona oraşului Veneţia.

Acesta a organizat activitatea de prostituţie a acestora în stradă şi a beneficiat de mare parte din profitul obţinut şi facilitând imigraţia ilegală şi şederea ilegală în Italia a persoanelor de sex feminin traficate. A fost condamnat pentru complicitate în formă continuată în prostituţia cu minori, determinare la practicarea prostituţiei, favorizarea şi exploatarea prostituţiei, favorizarea intrării ilegale în Italia a persoanelor străine cu scopul de a exploata prostituţia.

„Audiată fiind, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Italia în vederea executării pedepsei pentru faptele pretins a fi comise pe teritoriul statului italian. Cu toate acestea şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile italiene pentru a lămuri faptul că nu are cunoştinţă despre faptele care i se impută. Persoana solicitată a beneficiat de multă înţelegere din partea Curţii de Apel Alba Iulia, având posibilitatea de a efectua demersuri judiciare în Italia pentru a obţine redeschiderea procesului penal, întrucât, din cuprinsul mandatului european de arestare, rezultă că nu s-a prezentat personal la procesul penal din Italia”, se precizează în hotărârea instanţei din Alba Iulia.

Astfel, până la data de 9 noiembrie 2021, adică pe durata unui interval de aproximativ 7 luni, cetăţeanul român a reuşit să obţină la Curtea de Casaţie din Roma un termen de judecată pentru a fi analizată admisibilitatea cererii sale de redeschidere a procesului.

„Termenul de judecată a fost stabilit abia la data de 10 februarie 2022, deşi Curtea de Apel Alba Iulia a informat autorităţile italiene despre urgenţa procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare. Autorităţile judiciare italiene nu au comunicat nicio poziţie referitoare la menţinerea sau retragerea mandatului european de arestare, deşi au fost expres întrebate. Refuzul de a consimţi la predare are la bază mai degrabă circumstanţe de ordin personal (are copiii în România, deţine o afacere) şi nu a invocat motive de refuz a executării mandatului. În acest context, raportat la situaţia procedurilor de pe rolul instanţelor italiene, persoana solicitată ar trebui să înţeleagă că este direct interesată de a fi prezentată în faţa unui judecător italian care să dispună de urgenţă cu privire la solicitarea de redeschidere a procesului penal în Italia”, se mai menţionează în decizia Curţii de Apel.

Prin urmare, în 9 noiembrie 2021, instanţa română a decis punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16 martie 2021. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv, urmând a fi predat autorităţilor judiciare italiene.

Vă mai recomandăm:

 

S-a încheiat asfaltarea DN 75, drumul din Apuseni care nu a mai fost modernizat de peste 30 de ani VIDEO

 

Schitul pustnicului din Apuseni care umbla desculţ chiar şi iarna. De ce era considerat „văzător cu duhul”

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite