Adorian Aurel Himcinschi, antrenorul legat sufleteşte de Unirea Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La  39 de ani, Adorian Himcinschi îşi împarte timpul între viaţa de antrenor de fotbal şi cea de profesor. A avut mereu înclinaţii spre fotbal, sportul rege. După mai bine de 15 ani petrecuţi pe gazon, albaiulianul vorbeşte cu drag de cariera de fotbalist.

Data naşterii: 31 ianuarie 1971
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică, Universitatea de Vest Timişoara, Secţia Educaţie Fizică.
Familie:căsătorit, un băiat

„La 17 ani am debutat în Liga a 2 a la Progresul Timişoara. Convocările la loturile naţionale de juniori au avut o mare influenţă asupra carierei mele. La un moment dat simţeam că deşi aveam peste 300 de meciuri la nivelul eşalonului secund, aveam o mare neîmplinire şi anume faptul că nu debutasem În Liga I. Acest vis mi-a fost dat să mi se împlinească revenind acasă, alături cu echipa mea de suflet Unirea Alba Iulia. Totul s-a produs la o vârstă la care mulţi se gândesc la retragere, aveam 32 de ani”, a mărturisit nostalgic Adorian Himcinschi

A debutat ca antrenor la Unirea

Imediat după ce a „agăţat ghetele în cui“, „Him“, cum este cunoscut de apropiaţi, s-a apucat de antrenorat. Ambiţia pe care o avea pe teren a moştenit-o şi pe banca tehnică, unde rezultatele nu au încetat să apară. Debutul ca antrenor s-a petrecut tot la clubul din Alba Iulia.

image

„Am pornit ca antrenor secund la Unirea, făcând echipă de-a lungul timpului cu Florea Ispir, Romică Gabor, Stelian Gherman şi Octavian Cojocaru. Apoi ca antrenor principal am reuşit o promovare în Divizia C cu Kozara Vinţu de Jos, iar în sezonul 2007-2008 am reuşit cu Arieşul Câmpeni să ajungem la baraj, pe care din păcate l-am pierdut”, a declarat antrenorul.

„Pun suflet în tot ceea ce fac“

După câţiva ani petrecuţi departe de echipa de suflet, Himcinschi s-a întors pe „Cetate“ în anul 2008. „Am revenit la Unirea odată cu profesorul Şunda, care m-a dorit în echipa sa. Ca antrenor secund am trăit din nou o altă mare satisfacţie reuşind din nou o promovare în prima ligă“, a mărturisit Him. După plecarea lui Şunda care a lucrat cu Adrian Falub şi colaborează cu actualuol antrenor, Blaz Sliskovic.

image

Recunoaşte că este foarte ataşat de clubul din Alba Iulia. „Orice lucru pozitiv care se întâmplă la Unirea îmi crează o stare de spirit extraordinară. Simt atunci că într-o măsură contribui şi eu la performanţele echipei“, spune cu zâmbetul pe buze tehnicianul.


Chiar dacă a preluat funcţia de antrenor secund, Adorian Himcinschi nu a renunţat să predea educaţie fizică la colegiul tehnic „Dorin Pavel“ din Alba Iulia. Cunoscut ca o persoana căreia nu-i place să stea, Adorian Himcinschi consideră că mereu poate să obţină mai mult. „Mereu sunt nemulţumit de ceea ce am realizat şi vreau mai mult. Şi atunci conştient de faptul că evoluţia înseamnă muncă, tind spre a realiza cât mai multe lucruri”, povesteşte profesorul de educaţie fizică.

image

Ce vis aveţi ca antrenor?
A.H.: „Mi-aş dori la un moment dat să antrenez Unirea Alba Iulia în prima divizie, dar ca antrenor principal. Este un vis de-al meu mai vechi şi sper că se va împlini într-o zi. Sper ca echipa să revină cât mai curând între cele mai valoroase cluburi de fotbal din ţară“.

Fiul vă calcă pe urme?
A.H.: „La 15 ani Fabian e un băiat talentat şi mă mândresc cu acest lucru. Are însă foarte mult de muncit şi sper ca într-o zi să ajungă un jucător foarte bun.“

Ce-i place: „Îmi place muzica, îmi face plăcere sa petrec timpul în aer liber şi desigur că îmi place sportul. Sunt o fire foarte activă, pun suflet în tot ceea ce fac şi-mi doresc foarte mult să reuşesc în ceea ce mă implic.“

Ce nu-i place: „Nu-mi plac oamenii cu mai multe feţe, nesimţirea dusă la extrem şi mai presus de toate urăsc minciuna.“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite