Primul weekend în zăpadă: staţiunile unde ne putem bucura de decorul alb

Primul weekend în zăpadă: staţiunile unde ne putem bucura de decorul alb

Toţi cei care aleg staţiunile din est în weekend pot opta pentru plimbări sau pentru bătăi cu bulgări. Foto: Adevărul

Ninsoarea a făcut minuni pe cărările de munte din estul ţării. Chiar dacă unele pârtii nu sunt încă gata să primească schiori, peisajul de basm atrage turiştii pasionaţi de plimbări în natură. Ziarul „Adevărul“ vă prezintă o selecţie a variantelor pe care le aveţi în cazul unei excursii la munte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bucovina poate fi una din destinaţiile de weekend ale românilor, mai ales că de două zile s-a aşternut şi un strat frumos de zăpadă. Chiar dacă nu se poate schia încă, iubitorii sezonului rece se pot bucura de peisaje de vis şi de drumeţii pe cinste. Printre destinaţiile care i-ar putea interesa pe turişti se numără masivul Rarău, acolo unde se poate ajunge şi cu maşina, pe drumul judeţean care pleacă din localitatea Pojorâta.

Pârtiile de schi sunt încă nefuncţionale, dar sania ar putea fi folositoare. Iar dacă cei care vor vizita Bucovina nu doresc să practice vreun sport de iarnă, atunci sunt invitaţi la o bulgăreală pe cinste, pentru că zăpada se găseşte atât în zona de munte, cât şi în zona de deal a judeţului Suceava.

Există şi variante mai puţin reci de distracţie în zonă, pentru cei care se satură de zăpadă. La Gura Humorului, de exemplu, piscina deschisă în urmă cu trei ani este un punct de atracţie pentru toată lumea. Aflată în imediata apropiere a pârtiei de schi, în parcul Ariniş, piscina este foarte aglomerată în weekend, tarifele de intrare fiind de 20 de lei de persoană.

Amatorii de plimbări pot opta la o cursă cu sania, iar cei mai curajoşi pot face trasee turistice prin munţii Bucovinei. Pentru aceştia din urmă, salvamontiştii au şi câteva sfaturi: să sune pentru a se interesa de starea traseelor înainte de a pleca la drum şi să se echipeze corespunzător pentru această perioadă a anului. Preţurile de cazare la pensiunile din Bucovina nu sunt foarte mari şi variază de la 80-90 de lei camera, fără mic dejun inclus, şi până la 240 de lei pentru un apartament.

Decor alb în Vrancea

Ninsoarea şi-a făcut simţită prezenţa şi în Vrancea, însă numai în zona de munte. În timp ce la Focşani şi în localităţile de şes a plouat în noaptea de miercuri spre joi, la munte ploaia s-a transformat în ninsoare. La Lepşa şi Soveja, stratul de zăpadă măsura joi la ora prânzului 10 centimetri. Prea puţin pentru a ridica un om de zăpadă, dar suficient pentru o plimbare într-un decor alb. Patronii de pensiuni s-au pregătit să-şi întâmpine cum se cuvine potenţialii clienţi. Aceştia au pentru weekend tarife la cazare cuprinse între 80 şi 100 de lei pentru o cameră dublă, iar în cursul săptămânii preţurile ajung chiar şi la 60 de lei pe noapte. În acest preţ nu este inclusă şi masa.

HUNEDOARA

Cea mai populară staţiune din vest este Straja, unde sunt amenajate 12 pârtii de schi. Cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă şi, dacă natura nu se gândeşte la schiori, investitorii în turism au făcut-o, iar din acest an 20 din cei 26 de kilometri de pârtie pot fi acoperiţi cu ajutorul tunurilor de zăpadă. Preţul unei urcări cu teleschiul, în funcţie de pârtie, este de 3 sau 4 lei. Totuşi, zăpada depusă în timpul săptămânii poate fi de ajuns pentru schi, dacă vremea rămâne neschimbată. Oricum, pentru posesorii de sanie distracţia este garantată.

CARAŞ-SEVERIN

În zona Semenic, şase pârtii îi aşteaptă pe doritori, două dintre ele beneficiind şi de tunuri de zăpadă artificială, care au fost pornite deja. De luni până joi, abonamentul costă 40 de lei pe zi, iar în weekend preţul este de 60 de lei. Accesul la pârtie se poate păti şi cu ora, iar preţul urcării cu teleschiul este inclus în abonament. De la Timişoara la Semenic, prin Reşiţa, sunt doar 135 de kilometri, ceea ce înseamnă că bănăţenii amatori de schi nu vor plăti foarte mult nici pe benzină.

MARAMUREŞ

La sfârşitul acestei săptămâni, se deschide sezonul de schi la Cavnic. Cu această ocazie, turiştii vor putea accesa cel puţin o pârtie din staţiunea maramureşeană. Pe lângă ninsorile din ultimele zile, încă de luni seara tunurile de zăpadă de pe pârtia Icoana au fost pornite. Cazarea în zona Cavnic costă de la 80 de lei pe cameră, iar transportul până în vârful pârtiei este de 15 lei la trei urcări, 95 de lei pe o zi întreagă sau 70 de lei pe 30 de urcări. Elevii şi copiii beneficiază de reducere la preţul de bază.   

SIBIU

Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi începând de sâmbătă, 8 decembrie, la Arena Platoş, complex situat la 30 de kilometri de Sibiu şi la un kilometru de staţiunea Păltiniş. Complexul oferă iubitorilor de sporturi de iarnă cinci pârtii dotate cu instalaţii de transport pe cablu, tunuri de zăpadă, nocturnă, centru de închirieri, şcoală de ski şi snowboard. Un skipass de o zi la Arena Platoş costă 70 de lei pentru adulţi, 50 pentru copii şi 60 pentru pensionari, iar pentru a putea schia pe nocturnă adulţii plătesc 55 de lei, copiii 35, iar pensionarii 45.

PRAHOVA

O singură pârtie, înzăpezită artificial, cea de la Azuga, este practicabilă din acest weekend, pe Valea Prahovei. În Sinaia şi Buşteni este un strat natural de zăpadă, de până la şapte centimetri. Administratorii domeniilor schiabile de pe Valea Prahovei au pus în funcţiune, de câteva zile, tunurile artificiale de zăpadă. Este nevoie, însă, de aproape o săptămână de temperaturi scăzute şi straturi succesive de zăpadă artificială pentru ca pârtiile să fie practicabile. În funcţie de numărul de margarete, o cameră cu două locuri într-o pensiune poate fi închiriată cu preţuri între 80 şi 150 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: