În mijlocul braţului vechi al Dunării, la circa 20 de kilometri nord de Cernavodă, se află o insulă a viitorului aşezată lângă o cetate antică. Localnicii o numesc „Inelul de piatră. Noi i-am spus Atlantykron, şi a devenit un leagăn al imaginaţiei. Acum două milenii, Capidava era un centru sacru al dacilor. Apoi a fost cetate de graniţă a Imperiului Roman şi după aceea a celui de Răsărit (Bizantin), care, printre alte denumiri, se numea (şi, din păcate, puţini pun în valoare acest adevăr)... Romania.

Secretul magiei insulei este simplu. Îmbinarea dintre natură şi oameni. Chiar dacă insula (inundabilă în cea mai mare parte a anului) este veche, iar oamenii au tot păşit, cu siguranţă aici de-a lungul miilor de ani, o nouă poveste a început acum 33 de ani.

Ediţia din acest an a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction ATLANTYKRON poartă numărul 33 şi se va desfăşura între 29 iulie şi 5 august, ca de obicei, pe Insula ”Inelul de Piatră” de la Capidava, judeţul Constanţa.

Pe de altă parte, Atlantykron aniversează 20 de ani de când s-a transformat oficial din tabără de creaţie Science Fiction în Academie de Vară. Era 2002, iar cu un an înainte, ostrovul dunărean de la Capidava găzduise Eurocon – Convenţia Europeană anuală de SF.

În acest an, sub genericul „Inspiration” şi sub sloganul ”Legenda continuă”, Atlantykron dovedeşte că rămâne singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiţie de 33 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură şi departe de civilizaţia urbană, are ca scop accesul la cunoaştere al tinerilor şi reuneşte experţi de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesaţi) şi tehnologie de ultimă generaţie, pe o insulă care are mai puţin de 1 km2. Aici se desfăşoară demonstraţii ştiinţifice şi cursuri de artă sau de comunicare aşa cum în nicio şcoală nu se predau, cei aproximativ 400 de participanţi stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.

Organizatorul principal al actualei ediţii a Academiei Atlantykron este Asociaţia Atlantykron, alături de Fundaţia World Genesis, Asociaţia Science & Technology şi Asociaţia pentru Tineret şi Evoluţie în parteneriat cu Asociatia Astronomică URANIA, Clubul Nautic Român, Wisdom Art SUA Arizona, Asociaţia de Studii Esoterice, Feng Shui şi Terapii Complementare – Club UNESCO,  Asociaţia ”Artă fără frontiere” şi SARS România.

Printre invitaţi, atât prezenţi fizic, cât şi virtual, şi-au confirmat prezenţa personalităţi de marcă din ştiinţă, cultură, artă sau sport din România, SUA, Canada şi Italia. Astfel, sunt aşteptaţi să participe şi să susţină cursuri sau prezentări: Nicolae Zamfir, academician, doctor în fizică nucleară, vicepreşedinte al Academiei Române; Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de ştiinţă, fondator al Programului Atlantykron şi senior editor al revistei Ştiinţă şi Tehnică; Prof. Dr. Radu Dop, specialist în « medicină critică », membru fondator al Centrului de Studii pentru Ştiinţe de Graniţă şi al Asociaţiei de Telemedicină şi Aplicaţii Spaţiale pentru Sănătate; Prof. Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie şi în ştiinţe medicale alternative, preşedintele Asociaţiei de Studii Esoterice – Club UNESCO; Răzvan Buzatu, expert în construcţie de stat şi dezvoltare şi transformare de instituţii  publice, private şi asociative; Eliot Sorel, fondatorul ”Global Mental Health and Psychiatry Review”, expert în sisteme de sănătate; Peter Moon (SUA), scriitor; Heather Caton (SUA), preşedintele Fundaţiei World Genesis şi secretar general al Federaţiei Cluburilor, Centrelor şi Asociaţiilor UNESCO din SUA; Prof. Dr. Acad. Dan Farcaş, scriitor şi preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate; Prof. Univ. Dr. Pierre de Hillerin, preşedintele Centrului pentru Dezvoltarea Performanţei Umane; Dr. Sorin Sălăjan, specialist în chirurgie şi ortopedie pediatrică şi instructor în sistemul Silva Ultramind; Dr. Mihaela Muraru-Mândrea, preşedinte al Centrului STRING pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune; Adrian Naidin – artist, violoncelist şi compozitor; ing. Pompilian Tofilescu – cercetător, inventator, scriitor (SUA) şi scriitorul şi profesorul Aurel Cărăşel.

Invitaţi virtuali, care vor susţine teleconferinţe, sunt: Ravi Prakash, inginer JPL NASA, responsabil cu misiunea Curiosity de pe Marte; Gr. (R) Dr. Dumitru Dorin Prunariu, cosmonaut, primul (şi singurul) român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic, preşedintele Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic; fostul parlamentar canadian de origine română Corneliu Chişu, vicepreşedinte al World Genesis Foundation; Dr. Ing. Florin Munteanu - Preşedinte fondator al Centrul pentru Studii Complexe – centru UNESCO,  principal promotor al paradigmei Complexităţii în România; Dr. Cristina Artenie, scriitor, redactor-şef al Universitas Press (Montreal); Dr. David L. Anderson, preşedinte al Companiei Anderson Multinational şi Fondator al Fundaţiei World Genesis.

Sorin Repanovici

”Ne bucură că avem oameni care participă pentru prima dată, mulţi dintre ei reprezentând generaţii diferite. Deşi ne adresăm tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani, vin şi mulţi copii, însoţiţi de părinţi sau de rude, care la rândul lor au fost de multe ori pe insulă, ca participanţi, lectori sau invitaţi speciali şi vor să ofere această oportunitate la rândul lor şi tinerei generaţii. După 33 de ani, ne-am convins partenerii că tot ceea ce facem este interesant şi că merită să mergem mai departe. Avem peste 20 de invitaţi, dintre care o mică parte participă virtual, susţinând teleconferinţe, respectiv peste 100 de lectori, instructori şi organizatori. În 1991, jurnalistul de ştiinţă şi scriitorul Alexandru Mironov  spunea, la un foc de tabără pe insulă, că ne vom revedea în 2025. Deşi eram cu toţii pasionaţi de Science Fiction, parcă nu ne vedea să credem ceea ce anticipa unul dintre mentorii noştri şi unul dintre fondatorii evenimentului. Iată că mai avem puţin. În acest an, legenda Academiei Atlantykron continuă şi am ales cuvântul Inspiraţie ca motto. După doi ani dificili, în care am continuat evenimentul, doar în 2020 în mediul virtual, inspirăm în continuare şi avem nevoie de inspiraţie pentru a inova şi pentru a continua”, subliniază Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron şi unul dintre fondatorii evenimentului.

”Atlantykron este mai mult decât o şcoală de vară, mai mult decât o tabără, mai mult chiar decât o academie, aşa cum se auto-defineşte. Este o şcoală a vieţii cu însuşirea unor cunoştinte esenţiale pentru o societate a viitorului, într-un cadru total informal, dar cu suficiente reguli de disciplină şi convieţuire civilizată în societate, un cadru favorizat de această insulă minunată de la Capidava care se numeşte Inelul de Piatră, unde se desfăşoară totul timp de o săptămână pe an.  Descoperită la începutul anilor ’90 de scriitorii de SF, de cei care “vedeau” viitorul şi căutau să-l prefigureze, Alexandru Mironov fiind un personaj cheie în acest context, renumele acestei “academii” multidisciplinare acum s-a extins mult în lume. Participanţi tineri vin din multe colţuri ale lumii, mulţi cu părinţii sau deja cu copiii lor, să-i asculte pe specialişti de vârf în domeniile lor. Unii din participanţi s-au format aici şi acum îşi aduc proprii copii să guste din această aventură umană, socială şi ştiinţifică, multidisciplinară şi inedită, care se numeşte “Academia Atlantykron”. Mulţi ani înainte Atlantykron!”, declară cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu.

”La cea de-a 33-a aniversare a acestei mai mult decât foarte originale iniţiative, o şcoală în mijlocul verii, pe o insulă pe Dunăre, unde numai savanţi, studenţi, elevi şi ţânţari se întâlnesc pentru a împărtăşi, de la minte la minte, aş spune că sunt în mod special două evenimente de luat în seamă. Unul este acela că am ajuns la o treime de secol de când am pornit această aventură. Aşa cum ştim că face prietenul nostru Sorin Repanovici, momentul va fi marcat de un moment de pirotehnie, cu care poate vom speria peştii de pe Dunăre, de la artificiile care vor sărbători evenimentul. De asemenea, este de luat în seamă o dată foarte importantă, cea de 5 august, când se vor aniversa 10 ani de când robotul Curiosity a ”pus” piciorul pe marte, fireşte, paraşutat. La o zi după aceea, eram şi noi, pe insulă, în legătură virtuală cu doi dintre membrii echipei NASA – JPL, responsabili cu această misiune. Curiosity a consumat la minim energie solară, iar la un an de la amartizare, a cântat câteva momente ”Happy Birthday to You”, şi apoi s-a oprit, pentru a nu consuma energie. Însă acum, la 10 ani de la succesul amartizării, o companie care fabrică roboţi de casă asigură un cor de 10.000 de roboţi care îi vor dedica melodia ”Happy Birthday” veteranului Curiosity, cel mai solitar robot din lume. Întotdeauna mi-a făcut plăcere să subliniez că Atlantykron este ca o astronavă de pământ care la un moment dat va decola şi va ajunge pe orbită”, declară jurnalistul de ştiinţă şi scriitorul Alexandru Mironov.

De-a lungul celor 33 de ani, Academia Atlantykron a reunit mulţi liceeni şi studenţi care au fost îndrumaţi în carierele lor de către lectorii şi invitaţii speciali, o parte dintre ei devenind cercetători şi oameni de ştiinţă, scriitori şi jurnalişti, antreprenori, specialişti în marketing şi relaţii publice.

Multe evenimente şi idei sunt transmise de la faţa locului pe internet şi, pe de altă parte, în fiecare zi este asigurată comunicarea cu invitaţii virtuali prin intermediul videoconferinţelor – devenite tradiţie pe insulă de aproape 20 de ani. Ca o idee, în anii 90, participanţii aveau ca ”unelte” doar pixul şi hârtia, ori maşina de scris, iar primul computer 386 a ajuns pe legendara insulă în 1993, iar prima conexiune stabilă la Internet a fost asigurată în 2001. În 1999, de pe insulă se observa eclipsa de soare.

Printre activităţi se vor număra deja tradiţionala videoconferinţă în direct cu NASA privind misiunea Curiosity de pe Marte dar şi noua misiune Perseverance, cursuri dedicate ştiinţei şi literaturii, lansări de carte, conferinţe pe teme diverse, pornind de la fizică până la dezvoltare personală. De asemenea, în cadrul Academiei Atlantykron va fi lansat Centenarul GOPO (centenarulgopo.ro). Fundaţia Gopo împreună cu Pro ECO-TUR Bucureşti doresc să transforme anul viitor într-o aniversare specială, cu ocazia împlinirii, pe 1 mai 2023, a o sută de ani de la naşterea marelui artist cineast român care a fost Ion Popescu-Gopo.

  • ATELIERELE ATLANTYKRON 2022 INSPIRATION

Academia de vară Atlantykron are următoarele secţiuni: Ştiinţă şi tehnologie; Cultură; Futurologie, ştiinţă şi ficţiune; Artă şi Sport.

Dintre cursuri amintim de: Atelierele Ştiinţă şi Tehnică – De la Arduino, la  animaţie şi tehnici de comunicare (lectori: drd. Emil Drăgan, regizorul Bogdan Mihăilescu, jurnaliştii Daniela Bănuţă Mironov şi Adrian Bănuţă, Vladimir Bănuţă, student la Communication & Emerging Media, SNSPA, Cornel Lazăr), Silva Ultra Mind - Workshop de dezvoltare a minţii şi control a stresului prin utilizarea frecvenţei Alfa a creierului în stare de conştienţă (lector: Dr. Sorin Sălăjan), 8 paşi să ai timp pentru orice îţi propui, fără să te încarci în plus şi fără stres (lector: Adina Todea Ardelean), First Aid & CPR Training -  Noţiuni de prim ajutor şi resuscitare (instructor : Dr. Radu Berca), Observaţii astronomice (Asociaţia Astronomică Urania, instructor: Dragoş Braşov), Atelier interactiv de fotografie de natură (lector: Adrian Dedu), Tehologia ca oglindă – Atelier de optimizare a autocontrolului ca performanţă umană (lector: prof. Univ. Dr. Pierre de Hillerin), Construirea unui peisaj literar în literatura SF / Realizarea începutului şi finalului unei opere literare SF (workshop susţinut sub egida revistei CSF de către scriitorii Aurel Cărăşel, Constantin Pavel, Borislav Velimirovici, Ovidiu Vitan şi Florin Giurcă) dar şi Păturica rotundă Science Ficton (instructor : Lucian Oancea), Atelier de pictură – Trezeşte artistul din tine (instructor : Gabriel Grosu), Atelier de ceramică neolitică; practici de făurire a vaselor ceramice (instructori : Yıldız İbram - preşedintele Asociaţiei Artă şi Cultură Istanbul –  İST SANAT, pe care a fondat-o în 2016, şi al Asociaţiei Româno-Turcă „Arta Fără Frontiere’’, Sureyya Acar şi Omer Faruk Soyler, artişti specialişti în ceramică), cursuri de Yoga şi Quigong (instructori: Heather Caton şi Peter Moon), activităţi nautice (Clubul Nautic Român, instructor: Andreea Mihăescu), activităţile Centrului String (concursuri de proză SF şi conferinţe), Hackathonul Atlantykron (instructor : Constantin Ferseta – Fondator Platforma Educaţională Kidibot, experienţă 23 ani în antreprenoriat, online marketing, dezvoltare business, competiţia Atlantykron Express 33, program de radioamatori sau competiţii de şah.


► CONFERINŢELE ATLANTYKRON 2022 INSPIRATION

”De la quantă la conştiinţă”, susţinută de prof. Univ. Dr. Radu Dop, vicepreşedinte al Asociaţiei Medicale Române şi consilier în cadrul Institutului de Ştiinţe Spaţiale, grupul „Starwalker”. Sâmbătă 30 iulie, ora 11.00.

”Este cercetarea ştiinţifică o meserie?”, susţinută de academicianul Nicolae Zamfir, vicepreşedinte al Academiei Române. Duminică 31 iulie, ora 11.00.

”Securitatea globală şi noua realitate mondială”, conferinţă virtuală susţinută de Corneliu Chişu, vicepreşedinte al World Genesis Foundation. Duminică 31 iulie, ora 21.00.

Conferinţa virtuală ”Globalizarea omenirii în era conştiinţei”, susţinută de Răzvan Buzatu, expert în construcţie de stat şi dezvoltare şi transformare de instituţii  publice, private şi asociative. Duminică 1 august, ora 11.00.

► Conferinţa virtuală ”În direct cu ingineri NASA – Journey to Mars and Beyond” la care este invitat Ravi Prakash, coordonator ai misiunii Curiosity, de explorare a planetei Marte. El ne va prezenta, în direct din centrele de coordonare, ultimele noutăţi şi va răspunde la întrebările participanţilor. Teleconferinţa va fi moderată de către jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov şi cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu. Luni 1 august, ora 21.15.

”De ce tac civilizaţiile extraterestre?”, susţinută de Acad. Dan D. Farcaş împreună cu editura Pavcon. Marţi 2 august, ora 11.00.

”The Power of Radio Science” – conferinţă virtuală susţinută de Dr. David Lewis Anderson.

”Energia viitorului, viitorul energiei”, susţinută de Societatea Nuclearelectrica. Miercuri 3 august, ora 11.30.

”Vânătorul de eclipse” -  conferinţă virtuală susţinută de astronomul amator Cătălin Beldea, astro-editor Ştiinţă & Tehnică şi cel mai mare vânător de eclipse roman. Miercuri 3 august, ora 22.00.

”Cosmos – o viaţă dedicată spaţiului” -  conferinţă virtuală susţinută de cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu. Joi 4 august, ora 21.00.

”Relaţii coloniale în romanul cu vampiri al lui Stoker: Dracula şi principatele Dunării” -  conferinţă virtuală susţinută de Dr. Cristina Artenie. Joi 4 august, ora 21.30.

”Roboţii şoselelor: prezent şi viitor” -  conferinţă susţinută de ing. Pompilian Tofilescu.

De asemenea, editura PAVCON va avea un ”maraton al autorilor”, pe 2 august, la ora 13.00, unde va lansa, în prezenţa autorilor, volume semnate de Dan D. Farcaş, Aurel Cărăşel, Borislav Velimirovici, Florin Giurcă, Ovidiu Vitan, Dodo Niţă, precum şi alte volume, antologiile CSF 2021 şi revistele CSF nr. 20 şi 21.

Echipa de organizare a Academiei Atlantykron este formată din Sorin Repanovici (coordonator general), Nicolae Dobre (director tehnic şi de logistică), Cristian Panfilov (director tehnic şi de logistică), Mihai Oprea (coordonator IT, multimedia, conferinţe invitaţi virtuali), Gabriel Grosu (tehnică şi logistică), Traian Bădulescu (purtător de cuvânt al Academiei Atlantykron), Mihai Manea „Croco” (directorul de imagine şi sunet al Academiei Atlantykron), Maria Nicola (coordonare activităţi voluntariat), Maria Socea (coordonator atrageri de sponsorizări), Gabriela Repanovici (coordonare promovare media virtual), Alexandru Calinciuc (partea tehnică, mentenanţă IT), Henri de Hillerin (Responsabil cu sistemele de inginerie sunet si imagine).

Atlantykron nu ar exista fără sprijinul unor instituţii, organizaţii sau companii. Dintre acestea, amintim de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Regia Naţională a Pădurilor (Romsilva) prin Direcţia Silvică Constanţa, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Inspectoratul de Jandarmi Judetean Constanţa, Primăria Cernavoda. De asemenea, sponsori oficiali sunt Dyomedica CND, Compania de Navigaţie Română NAVROM, S.C. UTI Construction and Facility Management S.A, CryptoDATA Tech, Sponsori/susţinători,  SC K2 SRL, DECHATLON, CIVITAS, SN Nuclearelectrica SA, Benq, SC 3G  SPORT.

Scurt istoric

Programul ATLANTYKRON se desfăşoară de 33 de ani şi a fost prezentat cu deosebit interes de către mass-media din România, televiziuni, posturi de radio, ziare, reviste sau edituri. Au fost realizate zeci de reportaje, documentare, au fost publicate cărţi, au fost realizate filme. Începând din 1990, Atlantykron s-a aflat în organizarea şi sub tutela Ministerului Tineretului şi Sportului, şi a primit permanent sprijin şi susţinere din partea mai multor Instituţii şi Agenţii Guvernamentale (ANIF, Regia Pădurilor, Garda de Coastă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa), dinpartea autorităţilor locale – Primăria Cernavoda, a agenţilor economici locali – Societatea Nuclear Electrica SA, Elcomex SA. La desfăşurarea acestui proiect sunt implicate mai multe organizaţii neguvernamentale de tineret din ţară şi străinătate, precum Centrul pentru Studii Complexe, Asociaţia Română pentru Sport şi Cultură, Forum IT, dar şi unele organizaţii şi instituţii din SUA, precum World Genesis Foundation. 

În 1990, un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deşi sălbatic, unde să se desfăşoare festivalul anual de science fiction, ocazie care le oferea şansa să studieze şi să înveţe unii de la ceilalţi.

Timpul a trecut, condiţiile s-au schimbat, dar setea de cunoaştere şi de experienţe noi a rămas. După 10 ani, festivalul s-a transformat într-o Şcoală de Vară. Tradiţia a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului şi al unor organizaţii neguvernamentale din întreaga lume. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de invitaţi, participanţi, organizatori.

Printre cei mai importanţi ani ai Academiei Atlantykron s-au numărat 1999, când ediţia a fost dedicată Eclipsei totale de soare, 2001 – când insula a găzduit Eurocon, Convenţia Europeană de Science Fiction, 2014 – când Academia a aniversat 25 de ani de existenţă şi 2019, când au fost aniversaţi 30 de ani. În 2020, Academia Atlantykron a fost organizată doar în mediul online, sub genericul ”New Horizons” (”Noi Orizonturi”), în perioada 1-5 august, iar ulterior au mai fost organizate, lunar, conferinţe online sub genericul ”Mini Atlantykron Days”.

Menţionăm că Academia Atlantykron a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalităţi, precum scriitorii de SF Norman Spinrad (preşedintele Societăţii Scriitorilor de SF şi Fantasy din SUA la acea vreme), Joe Haldeman, Robert Sheckley, Alain LeBussy, Ion Hobana, astronomul Harald Alexandrescu, artiştii Ioan Gyury Pascu, Cristian Greţcu, formaţia Barock, geneticianul Jonathan Cowie, Bridget Willkinson (Preşedinte alSocietăţii Europene de SF), biologul Alexandru Ecovoiu, Gheorghe Fodoreanu (fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism), Peter Moon (scriitor american), astronautul Dumitru Prunariu, naistul Nicolae Voiculeţ etc.

Un film de prezentare al Academiei de Vară Atlantykron, publicat pe YouTube în septembrie 2008, realizat şi prezentat de David Anderson, a atins un record mondial la numărul de accesări pentru un film educaţional. Intitulat “NextGeneration: Atlantykron”, filmul a ajuns în prezent la 23 milioane de vizualizări!

În 2014,echipa de organizare Atlantykron a organizat, în parteneriat cu Innovation Travel şi cu Autoritatea Naţională pentru Turism conferinţa „Dunărea, comoara turistică a României”, care a reunit peste 300 de participanţi şi invitaţi. În ziua conferinţei, naistul Nicolae Voiculeţ a susţinut un concert memorabil.

În 2015, Academia Atlantykron a primit, pentru cei 25 de ani de activitate aniversaţi în 2014, câteva distincţii bine meritate, precum nominalizarea acordată la Gala revistei Foreign Policy la sectiunea cercetare alături de Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, toţi laureaţii premiilor Ad Astra 2014 şi o serie de cercetători români remarcabili din ţară şi străinătate şi nominalizarea acordată de Radio România Cultural la secţiunea “Educaţie şi învăţământ”.

În 2017, 30 de jurnalişti, bloggeri şi agenţi de turism, din România şi din străinătate, veniţi să descopere potenţialul turistic al regiunii Cernavoda în weekend-ul 28-30 iulie, în cadrul „Festivalului Dunării”, eveniment organizat de Innovation Travel şi de Primăria oraşului Cernavoda, au asistat la deschiderea Academiei Atlantykron şi au participat la o conferinţă dedicată relaţiei dintre individ si comunitate – „Oraşul Quantic pentru oameni înţelepţi” - dar şi despre dezvoltarea şi promovarea turismului dunărean.

Atlantykron este o insulă sălbatică, un loc care doar pentru zece zile pe an are parte de focuri de artificii, conectare la electricitate, Internet de mare viteză pentru conferinţele virtuale – idee science fiction la primele ediţii din anii 90, ecrane mari pe care sunt proiectate imagini in premieră de pe Marte şi, nu în ultimul rând, conferinţele susţinute de specialişti din domeniile ştiinţei, culturii, artei şi comunicării.

An de an, înainte de organizarea evenimentului sunt notificate toate autorităţile statului, respectiv Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Judeţului Constanţa şi Primăriile celor două comunităţi - Cernavoda şi Topalu -, împreună cu care se dispun măsurile specifice pentru astfel de evenimente şi se obţin toate autorizaţiile necesare. Timp de 10 zile, 24 de ore pe zi, pe insulă se află o echipă medicală formată din 6 membri, Poliţia de frontieră precum şi o firmă privată de pază şi protecţie, pentru a asigura securitatea deplină a participanţilor. Organizatorii şi toţi cei implicaţi în zona de securitate a participanţilor comunică între ei prin sistemul radio cu circuit închis pentru a minimiza timpul de intervenţie în cazul urgenţelor.

Scurtă poveste

Cunoscutul jurnalist de ştiinţă şi scriitor Alexandru Mironov le spunea, unor tineri pasionaţi de Science Fiction, unii dintre ei chiar scriitori, la un foc de tabără – unica sursă de lumină care străpungea bezna nopţii undeva, pe o insulă de pe Dunăre, uitată de lume: ”Ne vom strânge aici şi peste 10 ani. Ba chiar şi peste 20, o să vedeţi”. Curios, majoritatea SF-iştilor, deşi oameni ai viitorului, îl priveau pe maestru cu scepticism, bucurându-se de trăirea momentului.

Doar Sorin Repanovici, atunci proaspăt absolvent de liceu, liderul cenaclului cernavodean de SF Atlantis, a promis că va încerca şi că se va ocupa şi va încerca să strângă pasionaţii de SF pe acea insulă măcar pentru.. următorii ani.

Scriitorul şi profesorul Aurel Cărăşel, alt membru al ”treimii” acestei iniţiative, de a aduna pe o insulă pustie fanii şi creatorii de anticipaţie, aşa cum mai era denumită arta SF atunci, susţinu şi el din plin ideea.

Aceste momente se petreceau în 1990. Al doilea an când mai mulţi SF-işti se adunau pe această insulă, aflată la 20 de kilometri nord de Cernavoda, lângă ruinele cetăţii Capidava şi satul cu acelaşi nume, denumită de localnici ”Inelul de piatră”. Însă era primul an în care ei se confruntau cu nopţile liniştite din pustietate şi cu dormitul la cort. În 1989, fusese doar o debarcare de o jumătate de zi.

Sorin s-a ţinut de cuvânt. 1991 a adus un bac ponton mare, cu 2 niveluri, curent electric, mai mulţi participanţi, concursuri, jurii, invitaţi speciali.

Reuniunea a fost denumită, în acelaşi an, Tabăra de creaţie SF Atlantykron. Evenimentul a devenit cu rapiditate internaţional. În 1999 am putut admira aici eclipsa totală de soare, în 2001 insula a găzduit Convenţia Europeană de SF – Eurocon, iar din 2002 s-a transformat în Academie de vară. Pentru că ideile, idealurile, visele şi pasiunile organizatorilor, participanţilor şi invitaţilor erau din ce în ce mai complexe. Dar toate, sub ideea construirii şi a reconstruirii viitorului. Restul este istorie.